EMA se pronunță vineri cu privire la autorizarea vaccinului anti-COVID Pfizer pentru tinerii cu vârste între 12 și 15 ani

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) urmează să se pronunțe vineri, 28 mai, cu privire la autorizarea vaccinului anti-COVID-19 Pfizer/ BioNTech pentru tinerii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani.

În cazul în care va fi aprobat, vaccinul Pfizer va fi primul ser autorizat de EMA pentru a fi administrat adolescenţilor din cele 27 de ţări al Uniunii Europene, scrie presa internațională. În prezent, vaccinul Pfizer este autorizat doar pentru persoanele cu vârsta de peste 16 ani.

Agenţia pentru alimente şi medicamente (FDA) din Statele Unite a autorizat deja vaccinul Pfizer pentru adolescenţii din grupa de vârstă de 12-15 ani.

Reamintim că în data de 25 mai, președintele Comisiei Europene a declarat că așteaptă autorizarea EMA luna aceasta pentru a începe imunizarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani cu vaccinul anti-COVID-19 de la Pfizer.

”Așteptăm autorizarea EMA până la sfârșitul lunii pentru a începe administrarea vaccinului PFizerBionTech tinerilor cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani”, a declarat Ursula von der Leyen.

Potrivit oficialului European, Pfizer este singura companie care a depus o cerere de autorizare pentru această categorie de vârstă.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.