Epidiolex, un medicament realizat pe bază de canabis, recomandat spre aprobarea de Agenția Europeană a Medicamentului pentru tratamentul pacienților cu două forme rare de epilepsie

acces-medicamente

Comisia pentru Medicamente de Uz Uman (CHMP) din cadrul Agenției Europene a Medicamentului (EMA) a dat aviz pozitiv pentru Epidiolex (canabidiol) în tratamentul pacienților cu sindromul Lennox-Gastaut și sindromul Dravet, două forme rare și foarte grave de epilepsie. Medicamentul conține o substanță activă derivată din canabis și este primul de acest fel care primește aviz pozitiv în cadrul procedurii centralizate din Uniunea Europeană.

Decizia  de aprobare aparține Comisiei Europene, însă, de obicei, instituția urmează recomandările  EMA. Avizul pozitiv al CHMP s-a bazat pe două studii clinice de faza a III-a, arată GW Pharmaceuticals, compania care a dezvoltat medicamentul.

Epidiolex a fost aprobat deja în Statele Unite ale Americii, anul trecut.

În cazul în care va fi aprobat de către Comisia Europeană, medicamentul ar putea fi folosit din acest an și în România. De altfel, în martie, un grup de lucru din cadrul Ministerului Sănătății a discutat despre posibila introducere în practica medicală a Epidiolex, ca terapie adjuvantă în bolile cronice.

Canabisul și canabinoidele pot avea efecte terapeutice în ameliorarea simptomelor epilepsiei, astmului, cancerului și bolii Alzheimer. Mai multe state membre ale Uniunii Europene au legalizat utilizarea în scopuri medicale a unor tipuri de canabis sau canabinoizi sau au în vedere modificări ale legislației lor.

 

Alte patru medicamente recomandate spre aprobare

 

Încă patru medicamente au fost recomandate pentru aprobarea în Uniunea Europeană, la întâlnirea CHMP din 22-25 iulie:

  • În cazul Vitrakvi (substanța activă larotrectinib), considerat prima terapie pentru cancer care țintește o anumită mutație genetică a tumorii, indiferent în ce zonă a organismului se află aceasta, Agenția Europeană a Medicamentului a recomandat acordarea unei autorizații de introducere pe piață condiționată. Vitrakvi este indicat petru tratamentul copiilor și adulților cu forme de cancer dificil de tratat, generate de o anomalie genetică rară numită fuziune NTRK.
  • Inbrija (levodopa) a obținut aviz pozitiv pentru tratamentul simptomelor  pacienților cu Parkinson în perioadele  în care scade nivelul de dopamină din creier.
  • Trogarzo (ibalizumab) a obținut aviz pozitiv pentru tratamentul infecției cu HIV.
  • Medicamentul generic Deferasirox Mylan (deferasirox) a fost recomandat pentru aprobare în cazul tratamentului supraîncărcării cronice cu fier după transfuzii sanguine, la pacienți cu beta-talasemie majoră, sindroame de talasemie independentă de transfuzii și alte anemii.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.