Cea de-a IX-a Conferință a Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB ) a ajuns, sâmbătă seară, la final. Desfășurată în perioada 21-24 aprilie 2021, conferința CMMB a înregistrat un adevărat record: peste 9000 de medici s-au înscris și au participat la unul dintre cele mai ample evenimente științifice din medicina românească. „Numărul participanților a crescut [mai mult]
Etichetă: a IX-a Conferință a Colegiului Medicilor din Municipiul București
Prof. Dr. Cătălina Poiană: Este nevoie de o voce unitară a medicului în societate pentru a crește încrederea pacientului în sistemul medical
„Rolul Colegiului Medicilor din Municipiul București este și acela de a fi prezent și implicat în viața profesională a membrilor săi. Conferința noastră anuală reprezintă, practic, contribuția noastră la conceptul de educație medicală continuă”, a transmis Prof. Dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB), în cadrul ceremoniei de închidere a celei de-a [mai mult]
Președintele APMA: Ar trebui introduse niște filtre. Pacientul nu trebuie să ajungă în spital, fără să treacă prin Ambulatoriul de specialitate
Cosmin Alexandrescu, președinte Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator (APMA), a declarat că „în Ambulatoriu, de multe ori, medicul trebuie să aibă ceva în plus: pregătire managerială. La nivel de cabinet, medicul este antreprenor în Ambulatoriul de specialitate, în medicina primară”. Președintele APMA a precizat că este nevoie, la acest moment, „să ne gândim la [mai mult]
Prof. Dr. Daniel Coriu: Trebuie o regândire a sistemului sanitar și o dezvoltare a sectorului medicinei de Ambulator
„Este necesară o regândire a sistemului sanitar și o dezvoltare a sectorului de medicină de familie, respectiv medicină de Ambulator”, a declarat Prof. Dr. Daniel Coriu, Președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), în cadrul mesei rotunde “Medicina de Ambulator, resursă cheie în managementul eficient al sistemului sanitar”, parte din cea de a IX-a Conferință a [mai mult]
Prof. Dr. Cătălina Poiană: Ambulatoriul de specialitate, o verigă a sistemului de sănătate incomplet valorificată
„Un aparat poate fi schimbat, mentenanța sistemelor pe care le folosim în spitale sau laboratoare se face periodic, dar cine face mentenanța personalului medical, cine face mentenanța resursei umane din Sănătate?”, a declarat Prof. Dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București, în cadrul mesei rotunde „Medicina de Ambulator, resursă cheie în managementul eficient [mai mult]
Dr. Sorin Paveliu: Tariful pentru servicii ar trebui dublat
Dr. Sorin Paveliu, medic de medicină internă, a declarat că a sosit momentul să se reducă numărul de servicii oferite, iar tariful pentru acestea să fie dublat, atât în spitale, cât şi în ambulatoriul de specialitate. „Această pandemie a zguduit sistemul sanitar. Cineva spunea că a arătat găurile, dar eu aş spune că este o [mai mult]
Dr. Adriana Mihalaș: Prevenţia, una dintre probeleme medicinei primare, se face aproape cu forţa
Dr. Adriana Mihalaș, medic de familie și secretar al Colegiului Medicilor din Municipiul București, a declarat că una dintre problemele medicinei primare este prevenţia, care se face foarte greu, aproape cu forţa, pentru că pacientul aparent sănătos nu vine de bunăvoie la doctor, medicul adăugând că cei care vin sunt foarte puţini, iar în general [mai mult]
Dr. Cristian Sever Oană: Asistenţa primară este plasa de siguranţă a societăţii în lupta cu boala
Dr. Cristian Sever Oană, vicepreședinte al Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, a declarat că în prezent, cu ocazia acestei pandemii, a devenit evident că asistenţa primară este plasa de siguranţă a societăţii în lupta cu boala. „Asistenţa primară şi medicina de familie sunt într-un proces de evoluţie, ca toate ramurile medicale. Cred că această pandemie [mai mult]
Dr. Valeria Herdea: Îmi doresc ca medicina de familie să îşi regăsească locul printre celelalte specialităţi
Dr. Valeria Herdea, președinte al Asociației Române pentru Educație Pediatrică în medicina de familie, a declarat că îşi doreşte un sistem medical unitar, iar medicina de familie să îşi regăsească locul printre celelalte specialităţi, acolo unde îi este dreptul, iar medicii de familie să fie trataţi la fel ca orice alt specialist. „Îmi doresc să fie [mai mult]
Dr. Raluca Zoițanu: Medicina de familie ar avea nevoie de o alocare de cinci miliarde de lei
Dr. Raluca Zoițanu, președintele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie, a declarat că în medicina de familie este vorba despre o finanţare cronică a sistemului de sănătate, având nevoie de o alocare de cinci miliarde de lei. „De foarte multe ori s-a spus că ‘medicii nu se satură niciodată, vor mai mulţi bani, de [mai mult]
Dr.Rodica Tănăsescu: Deficitul de medici de familie va ajunge la o criză pe care sistemul medical nu va putea să o depăşească
Dr. Rodica Tănăsescu, vicepreședintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, a declarat că deficitul de medici de familie, dominant în mediul rural, va ajunge la o criză pe care sistemul medical nu va putea să o depăşească. Dr. Rodica Tănăsescu a atenţionat că există un deficit major de personal în medicina de familie, indiferent câte posturi [mai mult]
Dr. Sandra Alexiu: Specialitatea medicinei de familie este confundată cu fostul „medic de circă”
Dr. Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, a declarat că specialitatea medicinei de familie este confundată cu fostul „medic de circă”, iar această problemă de identificare indică faptul că rolul medicilor în sistemul de sănătate nu este definit pe măsura importanţei lui. „Este confundată, practic, specialitatea cu fostul ‘medic de circă’. Această problemă [mai mult]