4 mai, Ziua Națională a Inimii: Mortalitatea prin boli cardiovasculare în România (60%) depășește media europeană (46%)

România marchează în fiecare an, în data de 4 mai, Ziua Națională a Inimii. Ziua Națională a Inimii a fost instituită în 4 august 1996, la inițiativa Academiei de Științe Medicale. Prima dată a fost celebrată în 1997. Astfel, în 2022 se împlinesc 25 de ani de când această zi este marcată cu scopul creșterii [mai mult]

Acedemicianul Adrian Restian a încetat din viață

Academician Profesor Doctor Adrian Restian, președintele Societatea Academică de Medicină a Familiei (SAMF) și membru titular al Academiei de Științe Medicale, a încetat din viață. Anunțul a fost făcut de dr. Marinela Olăroiu, fondator și redactor șef Revista Română de Medicina Familiei, pe pagina de Facebook a Revistei. ”Cu profundă mâhnire am luat cunoștință de [mai mult]

Ministrul Sănătății: Cel mai important lucru în gestionarea pandemiei, dar și cel mai greu, este recredibilizarea corpului medical

Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a declarat joi că unul dintre cele mai importante elemente în gestionarea pandemiei de COVID-19 este recâștigarea încrederii populației în corpul medical și în sistemul de sănătate. Iar acest aspect este cu atât mai important cu cât lipsa de încredere duce, de cele mai multe ori, la ”adevărate tragedii”, [mai mult]

Academia de Științe Medicale împlinește astăzi 85 de ani de existență

Academia de Științe Medicale împlinește astăzi 85 de ani de existență. Forul a fost înființat în anul 1935 prin Legea nr.91, aprobată de Senat și Camera Deputaților iar apoi promulgată prin Decretul Regal nr. 176/1935. Acest fapt a fost posibil datorită eforturilor făcute de Academician Daniel Danielopolu, care a devenit Secretar Permanent al Academiei până în [mai mult]