Medicii UPU Ploieşti, adresă către DSP Prahova: Riscul de malpraxis există în fiecare minut

Medicii din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti denunţă situaţia „explozivă” de la nivelul unităţii, arătând, într-o adresă transmisă Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), faptul că riscul de malpraxis există „în fiecare minut”. Surse din cadrul spitalului au declarat luni, pentru Agerpres, că adresa în cauză, care este [mai mult]

Ludovic Orban a explicat într-o adresă către președinții celor două Camere baza legală prin care nu a mai cerut votul Parlamentului pentru prelungirea stării de alertă

Premierul Ludovic Orban a trimis preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului o adresă în care arată baza legală prin care a transmis anterior Legislativului, doar spre informare, hotărârea de guvern privind prelungirea stării de alertă (HG 476/2020). Astfel, în cuprinsul adresei se arată că: „Procedura invocată pentru care solicitaţi completarea acesteia, în sensul înaintării unei [mai mult]