Sindicate: Creșterile salariale nu pot fi făcute din luna august. Cauza, „lipsa de profesionalism a celor care au participat la transpunerea acestor drepturi în text de lege”

Sindicaliștii Federației Solidaritatea Sanitară din România(FSSR) explică de ce o eventuală creștere a drepturilor salariale ar fi, în fapt (prin consecințe), inaplicabilă. „Poate fi aplicată OUG nr. 63/2023 care prevede acordarea unor creșteri salariale începând cu luna august?! Desigur. Doar că aplicarea ei va genera reducerea altor drepturi salariale (a sporurilor pentru condiții de muncă [mai mult]

Motivul pentru care Ministerul Muncii a decis plata anticipată în august a pensiilor, indemnizațiilor persoanelor cu dizabilități și alocațiilor copiilor

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a anunțat că, în luna august, pensiile, indemnizațiile persoanelor cu dizabilități și alocațiile copiilor sunt plătite anticipat, până cel târziu în data de 11 august. Măsura a fost luată în contextul minivacanței bugetare din preajma zilei de 15 august. Potrivit anunțului publicat în cursul acestei săptămâni de minister, pentru a se [mai mult]

Spitalul Universitar de Urgență București: Ambulatoriul va fi închis în zilele de 14 și 15 august

Programul de lucru al Spitalului Universitar de Urgență București(SUUB) suferă modificări în minivacanța de Sfânta Maria. Astfel, luni și marți, respectiv 14 și15 august, Ambulatoriul SUUB va fi închis. De miercuri, 16 august, activitatea se reia după programul normal: 07.00 – 20.00. Cabinetul de vaccinare din cadrul Ambulatoriului SUUB va fi de asemenea, închis pe [mai mult]