Ce aduce pandemia COVID-19 pentru industria de studii clinice? Temele discutate în cadrul Simpozionului Anual de Studii Clinice 2020

Simpozionul Anual de Studii Clinice, ce s-a desfăşurat recent în mediul online, a reunit profesionişti internaţionali şi locali care au împărtăşit din experienţa lor în evoluția noilor terapii şi vaccinuri, confruntată cu efectele pandemiei COVID-19 asupra dezvoltării studiilor clinice. Aceasta reprezintă o etapă importantă din parcursul dezvoltării unei noi molecule care stă la baza unui [mai mult]

CNAS: Serviciile medicale paraclinice pot fi acordate oriunde în țară, în baza biletului de trimitere

Asiguraţii pot beneficia, începând cu data de 1 decembrie, de analize de laborator şi investigaţii medicale paraclinice pe întreg teritoriul ţării, în baza unui bilet de trimitere eliberat de medici aflaţi în relaţie contractuală cu oricare dintre casele de asigurări de sănătate, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern, a anunţat, marţi, Casa Națională de Asigurări [mai mult]

CNAS: Cardul de sănătate, obligatoriu de la 1 iulie, cu două excepţii

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunţat că începând cu 1 iulie, cardul de sănătate redevine obligatoriu, cu excepția consultațiilor la medicul de familie și la specialistul din ambulatoriu. “Cu excepția serviciilor acordate în cabinetele medicilor de familie și în ambulatoriul clinic de specialitate, care pot fi accesate fără utilizarea cardului de sănătate până [mai mult]

Ordinul prin care se prelungește valabilitatea biletelor de trimitere, publicat în Monitorul Oficial

Ordinul pentru prelungirea până la data de 30 septembrie 2020 a termenelor de valabilitate a unor documente, precum bilete de trimitere pentru specialități clinice, paraclinice, recomandări medicale pentru dispozitive medicale sau decizii de aprobare privind procurarea de dispozitive medicale a fost publicat în Monitorul Oficial. Astfel, prin Ordinul ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale [mai mult]

CNAS: Se mențin măsurile de limitare a răspândirii noului coronavirus

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat că se mențin măsurile de limitare a răspândirii infecției cu noul coronavirus. Astfel, până la data de 30 septembrie 2020, consultaţiile medicale acordate în asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv pentru unele servicii conexe necesare actului medical, pot fi acordate şi la distanţă, [mai mult]

CNAS: Termenul de aplicare pentru actualul Contract–cadru, prelungite până la sfârșitul anului

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat că termenele de aplicare pentru actualul Contract–cadru și programele naționale de sănătate au fost prelungite până la finalul anulului. “Guvernul a aprobat prelungirea termenului de aplicare a prevederilor HG 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și [mai mult]

Cojan (CNAS): O parte din restricțiile instituite prin Ordonanțele militare vor fi înlocuite cu noi reglementări

O mare parte din măsurile de protecție instituite în sistemul de sănătate prin Ordonanțe militare vor fi menținute și în perioada următoare, au anunțat reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). „O parte din restricțiile instituite prin Ordonanțele militare vor  fi înlocuite  cu noi reglementări, dar este necesar și un grad mai mare de [mai mult]

CNAS: Termenul pentru solicitarea indemnizaţiei de concediu medical, majorat la 180 de zile

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunță că a fost majorat termenul în interiorul căruia se poate solicita plata indemnizaţiilor de asigurări de sănătate, de la 90 de zile la 180 de zile, pentru certificatele de concediu medical acordate în perioada stării de urgenţă. De asemenea, potrivit CNAS, în perioada situației de urgență, beneficiază [mai mult]

Asociația Colegiul Pacienților: CNAS întârzie plata concediilor medicale către angajatori

Asociația Colegiul Pacienților reclamă faptul că CNAS întârzie plata concediilor medicale către angajatori. Asociația solicită Guvernului să rezolve  problema plății restanțelor aferente indemnizațiilor plătite de către angajatori, pentru evitarea blocarii activității acestora. “Primim semnale din mai multe direcții cu privire  la faptul că, Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu are resurse să plătească concediile [mai mult]

Precizări CNAS referitoare la acordarea serviciilor medicale pe perioada stării de urgență

Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) face precizari referitoare la  modul de acordare a serviciilor medicale pe perioada starii de urgenta. “Incepand cu data de 1 aprilie, au intrat in vigoare Normele de aplicare ale HG 140/2018 prin care este reglementat modul de acordare a serviciilor medicale pe perioada starii de urgenta (Ordinul nr. [mai mult]

Noile prevederi privind modul de acordare a concediilor medicale, publicate în Monitorul Oficial

Direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti au obligaţia ca, la ieşirea din carantina instituţionalizată, să elibereze persoanelor ce s-au aflat în această situaţie un aviz epidemiologic de ieşire din carantină, care se poate transmite şi prin mijloace electronice de transmitere la distanță, a anunțat Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin [mai mult]

CNAS va emite un ordin pentru perioada în care funcționarea PIAS este întreruptă

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat că pentru întreaga perioadă în care funcționarea Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) este întreruptă, președintele CNAS va emite un ordin care va cuprinde procedura de transmitere în platforma informatică a serviciilor acordate off-line şi procedura de validare a acestora. „Prin această măsură vom asigura decontarea [mai mult]