Colegiul Medicilor din România, scrisoare deschisă către CNAS: Medicii din România au nevoie de răspunsuri clare la întrebări legitime și concrete

sursa foto: Arhivă Medicii din România au nevoie de răspunsuri clare la întrebări legitime și concrete, iar medicina românească are nevoie de finanțare corespunzătoare, a transmis, sâmbătă, Colegiul Medicilor din România (CMR), într-o Scrisoare Deschisă adresată președintei Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dr. Valeria Herdea. „Colegiul Medicilor din România (CMR) adresează această Scrisoare [mai mult]

Prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti: „Ne dorim să aducem mai aproape de comunitatea medicală informaţii relevante şi actuale despre obezitate şi importanţa unei abordări multidisciplinare în gestionarea acestei afecţiuni”

În contextul Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Obezităţii, s-a lansat campania „Controlează obezitatea”, desfășurată pe parcursul acestui an sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti: „Campania reprezintă o iniţiativă strategică prin care noi, ca reprezentanţi ai comunităţii medicale, ne propunem să realizăm acţiuni extinse de informare, conştientizare şi educaţie medicală. Scopul [mai mult]

(VIDEO) Președintele CMMB, .prof. univ. dr. Cătălina Poiană: Bolile rare, cel mai grăitor exemplu de abordare multidisciplinară

în contextul Zilei Mondiale a Bolilor Rare – ediţia din acest an, sub conceptul „Universitatea de Medicină şi Farmacie <<Carol Davila>>: Generator de educaţie medicală şi cercetare în bolile rare”,  la Sala de consiliu a Facultăţii de Medicină (Bd. Eroii Sanitari nr. 8) s-a desfășurat, miercuri, o conferinţă de presă cu tematica „Diagnosticarea bolilor rare [mai mult]

(VIDEO) UMF „Carol Davila”: „Diagnosticarea bolilor rare – abordare multidisciplinară” – conferință de presă

Când vorbim despre boli rare, vorbim despre importanța unui diagnostic rapid si precis, dar și despre un tratament adecvat – iar acest proces este adesea o provocare pentru profesioniștii din domeniul sănătății, având în vedere natura lor complexă și raritatea lor; toate acestea afectează, în cele mai multe cazuri, un număr relativ restrâns de persoane [mai mult]

Președintele CMMB, .prof. univ. dr. Cătălina Poiană: Apel adresat CNAS pentru rezolvarea „cu rapiditate” a disfuncționalităților din sistemul SIUI

Colegiul Medicilor din Municipiul București face un apel către Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru rezolvarea cu rapiditate a disfuncționalităților din sistemul SIUI, deoarece nefuncționalitatea totală sau îngreunată a sistemului perturbă activitatea în toate sectoarele medicale, cu impact direct asupra pacienților. „Știm că noul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a [mai mult]

Dr. Corina Chiriță, medic endocrinolog: „Dacă nu vom putea să ne susținem cabinetele, atunci vom fi obligați fie să plecăm spre multinaționale, deci o mare parte a populației va rămâne fără acces la servicii medicale”

După ce Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat în transparenţă decizională valoarea punctelor per capita şi pe serviciu în asistenţa medicală primară şi valoarea punctului pe serviciu în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate – conducerea Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB) a organizat, vineri, o conferință de presă în cadrul căreia s-a [mai mult]

Prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președintele CMMB: Apel către unitate în rândul corpului medical – „Am avut discuţii şi la nivelul Casei Naţionale şi sunt de acord să se poarte aceste renegocieri pentru valoarea punctului”

În contextul tensiunilor provocate ieri în rândul medicilor – după ce Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat în transparenţă decizională valoarea punctelor per capita şi pe serviciu în asistenţa medicală primară şi valoarea punctului pe serviciu în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate – conducerea Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB) a organizat, [mai mult]

Președintele CMMB: Este mai scump să se deconteze aceste tehnici terapeutice făcute în străinătate decât să se implementeze efectuarea lor în România

Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) a organizat, miercuri, evenimentul „Sănătatea românilor între speranțe, provocări, investiții și inovație” în cadrul căruia au fost abordate subiecte de o importanță majoră pentru sistemul național de sănătate. Cu acest prilej, preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB), prof. univ. dr. Cătălina Poiană, a menționat că este [mai mult]

Președintele CMMB, Cătălina Poiană: „Rolul organismelor profesionale este unul de bază în ceea ce priveşte desfăşurarea unui act medical de calitate”

Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB) a fost, la finele acestei săptămâni, gazda unei mese rotunde intitulate „Conduita profesională induce respectul pentru corpul medical, nu simpla apartenență la această breaslă. Rolul organizațiilor profesionale”. La evenimentul moderat de medicul rezident Teodor Cristian Blidaru, au participat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, alături de reprezentanți ai asociațiilor de pacienți. [mai mult]

ASSMB și Colegiul Medicilor din Municipiul București, împreună pentru perfecționarea pregătirii continue a personalului medical din cabinetele școlare în problematica adicțiilor

Spitalul Clinic Colțea a fost gazda unui eveniment dedicat doctorilor din cadrul Rețelei de Medicină Școlară, organizat de către Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) și Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB); obiectivele principale au fost, pe de o parte, optimizarea capacităților de comunicare și de colaborare nemijlocite cu organizația profesională a medicilor dar [mai mult]

CMMB: Medicina de familie trebuie debirocratizată, iar medicul de familie nu trebuie perceput doar ca un „dispecer” al sistemului de sănătate

Medicina de familie trebuie debirocratizată, iar medicul de familie nu trebuie să fie perceput doar ca un „dispecer” al sistemului de sănătate, transmite Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB), în contextul Zilei Internaționale a Medicinei de Familie. “Medicul de familie este esențial pentru sistemul de sănătate. Trebuie întărit rolul medicinei de familie“, subliniază CMMB. De [mai mult]

Cadrele medicale care au avut contribuţii deosebite în pandemie au fost premiate

Cadrele medicale care au avut contribuţii deosebite în timpul pandemiei de COVID-19 au fost premiate, vineri, în cadrul unei ceremonii organizate de Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti şi Societatea Română de Microbiologie. „Suntem la sfârşitul unei pandemii, în care vaccinarea a fost un element important, care a făcut diferenţe şi a ajutat ca mult mai [mai mult]