UMF ”Victor Babeș” Timișoara a primit certificare de la Colegiul Psihologilor din România pentru serviciile CCOC

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) ”Victor Babeș” din Timișoara a devenit prima universitate de medicină din România care deține o acreditare din partea Colegiului Psihologilor din România pentru serviciile oferite de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) din cadrul universității. ”Pentru că suntem permanet preocupați de performanță profesională, universitatea noastră a făcut [mai mult]

27 mai 2021, Ziua Națională a Psihologului

Ziua Națională a Psihologului este celebrată în fiecare an, în data de 27 mai. Această dată marchează emiterea legii, în 2004, de către Parlamentul României, privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea și organizarea Colegiului Psihologilor din România. Psihologul este astăzi una dintre profesiile cele mai importante și necesare populației, tot [mai mult]

Regulamentul de organizare și funcționare internă al Colegiului Psihologilor, publicat în Monitorul Oficial

La 14 ianuarie a fost publicată în Monitorul Oficial Hotărârea nr. 4/2018 a Colegiului Psihologilor din România privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare internă (ROFI) al acestuia. ROFI stabilește și detaliază atribuțiile forurilor de conducere, ale comisiilor de specialitate, ale filialelor teritoriale și ale secretariatului Colegiului Psihologilor. Specific, ROFI detaliază funcționarea pentru președinte, conducerea [mai mult]

Colegiul Psihologilor din România abrogă mai multe hotărâri din anii trecuți

Colegiul Psihologilor din România, prin Comitetul director, a abrogat mai multe hotărâri emise de Colegiu în anii anteriori. Hotărârea nr. 5/2018 a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial. Cele șapte acte anterioare abrogate sunt: Hotărârea Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 5/2015 pentru aprobarea Standardelor de calitate în serviciile psihologice – Partea generală, [mai mult]