Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara susține, la rândul său, dezvoltarea unei rețele naționale de spitale universitare, care pot contribui la îmbunătățirea sistemului public de sănătate din România, aducând beneficii importante atât pentru pacienți, cât și pentru medicii rezidenți și studenți. Potrivit unui comunicat de presă, rectorul UMF „Victor Babeș” Timișoara, prof. [mai mult]
Etichetă: dezvoltare spitale universitare
Dezvoltarea unei rețele de spitale universitare, parte din dezvoltarea sistemului public de sănătate din România
Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București (UMFCD) susține transferarea unora din spitalele aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în administrarea Universităților de Medicină și Farmacie tradiționale și transformarea acestor unități sanitare în spitale universitare. Potrivit unui comunicat de presă, rectorul UMF “Carol Davila” București, prof. univ. dr. Viorel Jinga, consideră extrem de [mai mult]