Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București extinde colaborarea cu polițiștii din Capitală în activitățile de prevenire a consumului de droguri în mediul școlar

Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (DGPMB) extind colaborarea desfășurată în baza parteneriatului dintre cele două instituții referitor la perfecționarea pregătirii profesionale continue a polițiștilor: astăzi, la Casa Corpului Didactic din București, specialiști din cadrul Spitalului de Psihiatrie Titan „Dr. Constantin Gorgos” le-au vorbit oamenilor legii [mai mult]

DGPMB, controale în centre comerciale din Capitală: 24 de sancţiuni în valoare de 10.000 de lei

Peste 20 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.000 de lei au fost aplicate, luni, în urma unor controale efectuate de poliţiştii bucureşteni în mari centre comerciale din Capitală, pe linia prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19. ”Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti şi Direcţiei Generale [mai mult]

Bărbat din Vâlcea, reţinut după ce ar fi vândut buletine de analize medicale falsificate cu rezultatul negativ privind virusul SARS-COV-2

Un bărbat de 51 de ani din judeţul Vâlcea a fost reţinut de poliţiştii din Capitală după ce, începând din luna februarie, ar fi vândut unor persoane, în special celor care voiau să călătorească în străinătate, buletine de analize medicale falsificate cu rezultatul negativ privind virusul SARS-COV-2, în schimbul sumei de 300 de lei. El [mai mult]