Valeriu Gheorghiţă: Peste 261.000 de persoane, vaccinate în mediul rural prin medicii de familie, centre şi echipe mobile

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea (CNCAV) împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că, până în prezent, peste 261.000 de persoane din localităţi rurale au fost vaccinate prin cabinetele de medicină de familie, centre mobile şi echipele mobile de vaccinare. „În momentul de faţă, sunt 177 de comune în care sunt [mai mult]

Valeriu Gheorghiță. Echipe mobile de vaccinare pentru personalul din învățământ

Decizia privind vaccinarea împotriva COVID-19 cu prioritate a angajaților din Educație va fi luată la sfârșitul acestei săptămâni, a anunțat, marți, Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2. „Este scenariul pe care l-am anunțat săptămâna trecută, încercăm să punem în practică vaccinarea cu prioritate a personalului din învățământ, ceea [mai mult]