Federația Asociațiilor Studenților în Medicină: „Mai mult decât har și îndemânare, medicina presupune hărnicie, determinare și perseverență. Tuturor studenților, mult succes în sesiune!””

Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România(FASMR) – organizație ce reprezintă interesele profesionale, ştiinţifice, sociale şi culturale a peste 24.000 de studenţi medicinişti în relaţia cu autorităţile statului, universităţile din care fac parte şi cu ceilalţi parteneri externi, fiind membră cu drepturi depline IFMSA (International Federation of Medical Students’ Associations) – le transmite viitoarelor cadre medicale [mai mult]

FASMR: Organizarea rezidențiatului anul acesta, noua miză pentru absolvenți

Reprezentanții studenților în medicină s-au resemnat cu idea unei noi amânări a rezidențiatului, dar insistă asupra faptului că acesta trebuie organizat până la finalul anului. Altfel, sistemul va fi cuprins de haos, avertizează Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR). „Este o situație nefericită. Ne dăm seama că încă mai sunt șanse să se [mai mult]

Înscrierile pentru examenul de rezidențiat nu încep astăzi. Reprezentanții studenților, apel de ultimă oră la autorități

Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR) a trimis o solicitare către membrii Camerei Deputaților, prin care cer prioritizarea discuției despre rezidențiat, precum și luarea în considerare a amendamentelor propuse de FASMR la proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului (L477/2019). Solicitarea vine în condițiile în [mai mult]

Studenții la medicină cer autorităților să ia măsuri pentru ca examenul de rezidențiat să poată fi organizat la data de 17 noiembrie

Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR), care reunește unsprezece asociații de studenți din țară, trage un semnal de alarmă asupra situației în care se află examenul de rezidențiat programat în data de 17 noiembrie 2019 și a importanței vitale a acestuia pentru absolvenții din domeniul sănătății. Reprezentanții studenților în medicină fac apel către [mai mult]

Mediciniștii români, prezenți la adunarea generală a Federației Internaționale a Asociațiilor Studenților la Medicină

O delegație formată din doisprezece membri ai Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR) a participat la a 68-a adunare generală de toamnă a International Federation of Medical Students Associations (IFMSA), care s-a desfășurat la Taipei, în perioada 1-8 august 2019. La eveniment au participat peste o mie de studenți din peste 125 de [mai mult]