Profesioniștii Spitalului Clinic de Urgență București (Floreasca) au realizat, recent, o operație de excepție ce a marcat un pas semnificativ în domeniul medical, al treilea implant de inimă artificială; sub îndrumarea prof. univ. dr. habil. Horațiu Moldovan, șeful Secției Clinice de Chirurgie Cardiovasculară, echipa medicală a reușit să finalizeze cu succes această procedură complexă. Operația [mai mult]
Etichetă: inimă artificială
Prima implantare a unei inimi artificiale la un copil din România
Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, prof. dr. Horaţiu Suciu, a anunţat realizarea primei implantări a unei inimi artificiale la un copil din România, la o pacientă în vârstă de 17 ani. Prof. dr. Horațiu Suciu a fost asistat în timpul procedurii asistat de [mai mult]
A fost implantată cea de-a 13-a inimă bioprotetică dezvoltată de o companie franceză
O inimă artificială totală dezvoltată de compania Carmat a fost implantată pentru prima dată în Danemarca, a treia ţară care a intrat în studiul PIVOT, împreună cu Republica Cehă şi Kazahstan. Această implantare aduce la 13 numărul pacienţilor incluşi în acest studiu, a precizat Carmat într-un comunicat. Intervenţia chirurgicală a fost efectuată la Centrul de [mai mult]