Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă ce creează cadrul pentru furnizarea serviciilor medicale în regim de telemedicină, a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă. „A fost adoptat un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii 95 din 2006, Legea sănătăţii, pentru reglementarea cadrului în care se pot furniza servicii medicale în regim de [mai mult]
Etichetă: Ionel Dancă
Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc pe perioada stării de alertă modificate prin Hotărâre de Guvern
Guvernul a adoptat în ședința de miercuri o Hotărâre de Guvern care modifică prevederile HG 476/16.06.2020 privind privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a anunțat șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă. ”A fost propusă și adoptată o Hotărâre [mai mult]
Cardurile de sănătate eliberate până în 2014 vor fi rescrise şi vor avea o valabilitate de şapte ani
Guvernul a aprobat joi un act normativ potrivit căruia cardurile de sănătate eliberate până în 2014 vor fi rescrise şi vor avea o valabilitate de şapte ani. „Guvernul a adoptat un act normativ foarte important pentru populaţie, care vizează cardul de sănătate – cardul naţional de sănătate – care expira până la data de 31 [mai mult]
Guvern: Cei care vin din țări cu un coeficient mic de răspândire a COVID-19, exceptați de la carantină sau izolare la domiciliu
Persoanele care vin din ţări cu un coeficient mai mic de cinci cazuri noi de COVID-19, în ultimele 14 zile, la un milion de locuitori vor putea fi exceptate, începând din 15 iunie, de la obligativitatea instituirii măsurii de carantină sau izolare la domiciliu, a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă. El a menţionat că [mai mult]
Guvernul a stabilit reguli și pentru cei care merg la plajă în zonele fără șezlonguri
Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a declarat că Guvernul a adoptat hotărâri care prevăd modificări la anexa 3 din Hotărârea 394/2020, astfel încât să fie permis accesul pe plajă şi persoanelor care nu sunt în cadrul plajelor amenajate cu şezlonguri. „Popular spus, pentru cei care doresc să facă plajă la marginea apei, fără şezlonguri. Aceste [mai mult]
Ionel Dancă: Pe durata stării de alertă, masca de protecţie este obligatorie în spaţiile publice închise, transportul în comun, la serviciu
Proiectul de lege pentru reglementarea situaţiei de alertă care va fi instituită după încetarea stării de urgenţă, adoptat de Guvern, prevede instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă, a declarat, luni, şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă. „Pe durata stării de [mai mult]
Dancă: Se poartă o luptă de gherilă comercială pentru echipamente medicale
Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, susține că tot procesul de achiziție, contractare, transport, livrare și distribuție a materialelor sanitare și medicale necesare din această perioadă a căpătat conotațiile unui război internațional pentru resurse limitate. Ionel Dancă a spus că în această perioadă, se poartă o adevărată luptă de gherilă comercială contra-cronometru pentru fiecare cantitate de măști, [mai mult]
Dancă: Se fac eforturi pentru a fi aduse 200 de ventilatoare mecanice în România
Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a anunțat că pentru pacienții critici, sunt disponibile 1.600 de ventilatoare mecanice, iar pentru alte 200 se fac eforturi pentru a fi aduse în zilele următoare în România, în parallel cu pregătirea producției locală. Dancă a mai spus, într-un mesaj postat pe Facebook, că față de începutul crizei COVID-19, capacitatea [mai mult]