Guvernul austriac a anunţat, marţi, că va renunţa în curând la obligativitatea privind plasarea în carantină a persoanelor infectate cu noul coronavirus, chiar dacă această ţară se confruntă în prezent cu un nou val de infectări, informează DPA. Potrivit noilor dispoziţii ale Guvernului austriac, care vor intra în vigoare pe 1 august, orice persoană care [mai mult]
Etichetă: izolare
Părinţii care rămân acasă cu copiii aflaţi în carantină sau izolare primesc concediu medical și indemnizație. Legea, în Monitorul Oficial
Legea care prevede că persoanele nevoite să supravegheze copii în vârstă de până la 18 ani, aflaţi în carantină sau izolare, primesc concediu medical şi indemnizaţie a fost publicată, joi, în Monitorul Oficial. Legea are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005. Actul normativ prevede că în cazul copilului [mai mult]
Ministrul Sănătății: Avem încă transmitere comunitară. Persoanele pozitive trebuie să se izoleze, primesc concediu medical
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat marţi, că încă există transmitere comunitară a noului coronavirus în România şi „trebuie să fim responsabili în gestionarea acestei situaţii”. Ministrul recomandă în continuare testarea pentru infecţia cu SARS-CoV-2. „Păstrăm aceleași indicații de prezentare la medicul de familie pentru testare, sigur că testarea este în continuare dispnibilă. Pentru cei care [mai mult]
Ce se întâmplă cu izolarea și carantinarea odată cu relaxarea măsurilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19
Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a declarat marți că izolarea în cazul confirmării cu COVID-19 rămâne valabilă, chiar dacă multe dintre măsurile de protecție nu mai sunt obligatorii. Însă, aceasta nu va mai fi dublată de control, așa cum se întâmpla până acum. ”Izolarea unei persoane simptomatice este normală, aceeași recomandare o avem și [mai mult]
Părinţii care rămân acasă cu copiii aflaţi în carantină sau izolare primesc concediu medical
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege potrivit căruia persoanele nevoite să supravegheze copii în vârstă de până la 18 ani aflaţi în carantină sau izolare primesc concediu medical şi indemnizaţie. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare „instituirea unei forme speciale a concediului pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de [mai mult]
Care este traseul pacientului confirmat cu infecţie SARS-CoV-2
Monitorul Oficial a publicat, miercuri, Ordinul privind modificarea anexei nr. 3 la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.513/2020 pentru aprobarea planurilor privind modalitatea de aplicare de către direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, de către Institutul Național de Sănătate Publică, de către unitățile sanitare, precum și de către serviciile de ambulanță județene și [mai mult]
INSP a actualizat definitiile de caz pentru Sindromul respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19)
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a actualizat, joi, definitiile de caz pentru Sindromul respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19). Vă prezentăm textul documentului actualizat de INSP: Criterii clinice Orice persoană care prezintă cel puțin unul din următoarele semne și simptome: tuse febră scurtarea respirației debut brusc al anosmiei, ageuziei sau disgeuziei Pentru copiii cu [mai mult]
Timpii de așteptare la Ambulanța București-Ilfov pentru recoltarea testelor COVID au crescut la 48 de ore
Grupul de suport tehnic pentru riscuri epidemiologice de la nivelul Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă s-a reunit, luni, pentru gestionarea valului cinci al pandemiei de COVID-19 la nivelul Capitalei. Mariana Stancu-Ţipişcă, purtător de cuvânt al Prefecturii Capitalei, a anunţat, luni, că Serviciul de Ambulanţă Bucureşti a informat public Instituţia Prefectului şi grupul de [mai mult]
Cum se realizează izolarea persoanelor diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2
Monitorul Oficial a publicat modificările articolului privind izolarea persoanelor diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2 din Ordinul ministrului sănătății nr. 1.309/2020 privind modalitatea de aplicare a măsurilor de prevenire și limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2. Vă prezentăm Ordinul publicat în Monitorul Oficial: ORDIN pentru modificarea Ordinului ministrului sănătății nr. 1.309/2020 privind modalitatea de aplicare a măsurilor de [mai mult]
Lista măsurilor în vigoare de sâmbătă. Măștile, obligatorii în toate spațiile publice închise și deschise
Noi restricții aprobate de Guvern în contextul valului cinci al pandemiei COVID-19 intră în vigoare sâmbătă. Cea mai importantă măsură vizează obligativitatea purtării măștii de protecție și în aer liber, nemaifiind permise măștile din pânză sau plastic, ci doar cele de tip medical sau FFP2. Reguli privind purtarea măștii de protecție Începând de sâmbătă, 8 [mai mult]
Dr. Adriana Pistol: Persoanele vaccinate care se infectează cu SARS-CoV-2 stau în izolare timp de şapte zile
Persoanele vaccinate anti-COVID sau trecute prin boală care se infectează cu SARS-CoV-2 vor sta în izolare şapte zile dacă au o formă uşoară sau medie, a declarat, vineri, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Adriana Pistol. „Persoanele vaccinate şi persoanele care au fost bolnave în ultimele şase luni au deja un anume grad de [mai mult]
Anglia reduce la șapte zile perioada de izolare pentru persoanele testate pozitiv la COVID-19
Guvernul britanic a redus, miercuri, de la zece la şapte zile perioada de izolare prevăzută în Anglia pentru persoanele vaccinate care au contractat COVID-19, în plină creştere a numărului de cazuri de infectări cu varianta Omicron de coronavirus şi cu două zile înainte de Ajunul Crăciunului, relatează AFP. Începând de miercuri, persoanele care au două [mai mult]