Ministrul Sănătății: Masca va fi recomandată în mod evident şi în şcoli

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, recomandă folosirea măştii de protecţie în şcoli, precizând că „dacă şcolile asigură condiţii de igienă în zona grupurilor sanitare, copiii să se poată spăla pe mâini, să meargă în siguranţă la ore, să aibă acces la dezinfectanţi, (…) lucrurile pot fi ţinute sub control”. „Eu sunt convins că şi şcolile acum [mai mult]

Masca de protecție, obligatorie în perimetrul şcolilor din Bucureşti. Lista restricţiilor valabile începând de luni

Masca de protecţie este obligatorie pe o distanță de 50 de metri în jurul școlilor, iar la orele de sport, elevii vor avea voie doar în spații deschise fără purtarea măștii. Acestea sunt printre cele mai importante măsuri anti-COVID-19 care au fost anunţate, sâmbătă, de Prefectura Capitalei şi care se aplică, de luni, în Bucureşti. [mai mult]

Masca de protecție, obligatorie pe o rază de 50 de metri în jurul școlilor din București, din 13 septembrie

sursa foto: captură material video AMFB Masca de protecţie va trebui purtată pe o rază de 50 de metri în jurul unităţilor de învăţământ, începând cu data de 13 septembrie, conform deciziei adoptate miercuri de către Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă. „Pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2, este obligatorie purtarea măştii de [mai mult]

Şedinţă a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, miercuri, privind purtarea măştilor de protecţie în proximitatea şcolilor

Şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, în care se va discuta despre o posibilă introducere a obligativităţii purtării măştii de protecţie pe o rază de 50 sau 100 de metri în jurul şcolilor, va avea loc miercuri, a anunţat prefectul Capitalei, Alin Stoica. În şedinţa de miercuri, se va lua în discuţie prelungirea [mai mult]

Conf. Dr. Mihai Craiu: Purtarea măştii de protecţie în interior este extrem de importantă, scade „încărcătura transmiterii virale”

Purtarea măştii de protecţie în interior este „extrem” de importantă, a declarat Conf. Dr. Mihai Craiu, precizând că acest lucru scade „încărcătura transmiterii virale”, mai ales în contextul începerii noului an școlar. „Masca este foarte importantă. Ştim din studiile experimentale pentru gripă că particulele, în funcţie de tipul de eveniment, fie vorbit, fie cântat, fie [mai mult]