Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a atras atenţia, miercuri, că s-au înregistrat peste 4.000 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore, iar o treime dintre acestea sunt în Bucureşti, urmat de județele Cluj şi Timişoara. Ministrul a precizat că situația este monitorizată cu atenție. „Se respectă, dacă vreţi, ceea ce s-a [mai mult]
Etichetă: măsuri de protecție
Vicepremierul Dan Barna susține orice măsură, oricât de fermă, care ar putea încuraja oamenii să se vaccineze
Vicepremierul Dan Barna a declarat că, în perspectiva unui val patru al pandemiei de COVID-19, susține orice măsură, oricât de fermă, care ar putea încuraja oamenii să se vaccineze. De altfel, Barna este de părere că România ar trebui să aibă măsuri mult mai ferme în ceea ce privește vaccinarea populației împotriva noului coronavirus. ”În [mai mult]
MAI: Peste 11.000 de sancțiuni contravenționale aplicate în ultimele trei zile privind nerespectarea măsurilor de protecție
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a informat luni, în legătură cu respectarea măsurilor dispuse pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, că la nivelul întregii ţări, în perioada sărbătorilor Pascale Ortodoxe, au fost verificaţi aproximativ 14.000 de operatori economici, fiind identificaţi doar 31 de operatori care nu respectau măsurile pentru limitarea efectelor pandemiei de COVID-19. Dintre cele peste [mai mult]
Dr. Radu Țincu: După fiecare perioada de sărbători, peste tot în lume, a existat o creștere a numărului de cazuri
Medicul Radu Țincu a precizat luni că așteaptă la o creștere a cazurilor după Paște, însă spune că important este ca această creștere să nu fie una substanțială. ”Este clar că toată lumea dorește să recapete viață normală de dinainte de pandemie. Pe de altă parte, după fiecare perioada de sărbători, peste tot în lume, [mai mult]
Klaus Iohannis: Nu cred că în această etapă carantinarea pentru București este o soluție
Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că nu vede o soluție, în acest moment, carantinarea Capitalei. De asemenea, șeful statului a mai subliniat că doar prin aplicarea unor măsuri mai stricte și prin respectarea lor se poate depăși și valul trei al pandemiei. ”Nu cred că în această etapă carantinarea pentru București este o soluție, [mai mult]
Președintele Klaus Iohannis: Nu dorim o carantină generală pentru România
Nu se dorește o carantină generală în România. Este declarația făcută miercuri de președintele Klaus Iohannis. Însă sunt necesare măsuri suplimentare sau mai aspre pentru a putea ține situația sub control. ”Am discutat cu premierul, cu alți membri din Guvernul României și discutăm foarte des la nivel de Consiliu European aceste chestiuni. Și în acest [mai mult]
Ce le transmite ministrul Vlad Voiculescu reprezentanților școlilor, medicilor, părinților și copiilor înainte de redeschiderea școlilor
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a transmis vineri câteva mesaje atât pentru reprezentanții școlilor, cât și pentru părinți și copii, odată cu deschiderea școlilor în format fizic de luni, 8 februarie. Astfel, ministrul Voiculescu subliniază sarcina dublă pe care o acum acum directorii de școli în ceea ce privește apărarea dreptului la educație al copiilor și [mai mult]
Măsurile sanitare și de protecție în unitățile de învățământ, în perioada pandemiei COVID-19, ce trebuie instituite odată cu începerea noului an școlar
Igienă riguroasă. Păstrarea distanței. Purtarea măștii. Reorganizarea spațiilor. Circuite de acces în unitățile de învățământ. Sunt doar cateva dintre măsurile prevăzute în draftul de ordin pentru aprobarea Normelor privind instituirea de măsuri sanitare și de protecție în unitățile de învățământ în perioada pandemiei COVID-19 emis de ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, şi ministrul Sănătății, [mai mult]
Coronavirus: Câți dintre angajați își iau măsuri de protecție când ies din casă
Peste un sfert dintre angajaţii români cheltuiesc, în medie, între 50 şi 100 de lei pentru achiziţia de dezinfectanţi, măşti de protecţie şi mănuşi de unică folosinţă, iar 70% dintre salariaţi au afirmat că şi-ar suna medicul de familie pentru a solicita îndrumare, dacă ar avea simptome de COVID-19, arată un sondaj realizat de o [mai mult]