Medicul Virgil Musta: Efectele măsurilor se vor simţi peste trei săptămâni

Medicul Virgil Musta, şeful Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului “Victor Babeş” din Timişoara, a declarat că efectele măsurilor care au intrat în vigoare începând de luni, se vor simţi peste trei săptămâni, când am putea înregistra un număr mai mic al cazurilor noi, față de cel prezent. „Efectele se vor simți peste trei săptămâni. [mai mult]

Medicul Virgil Musta: Spitalul “Victor Babeș” nu mai are locuri. Trei pacienți nu au mai putut fi internați

Medicul Virgil Musta, șeful secției de Boli infecțioase a Spitalului “Victor Babeș” din Timișoara, a declarat că nu a putut  să interneze trei bolnavi de COVID-19, pentru că nu mai sunt locuri în unitatea medicală. „La nivelul sistemului de sănătate, presiunea e mare şi nu mai putem să facem faţă la numărul mare de pacienţi [mai mult]

Dr. Musta: Nu vor exista “zero riscuri”, în cazul trimiterii copiilor la școală. Online-ul, pentru cei cu persoane vulnerabile în familie

Medicul Virgil Musta, șeful secției de boli infecțioase de la Spitalul ”Victor Babeș” din Timișoara, a declarat că în cazul trimiterii copiilor la școală nu vor exista “zero riscuri”, iar dacă există persoane vulnerabile în familie care au risc de evoluție severă a bolii dacă se contamineză, atunci e recomandabil să opteze pentru școala online, [mai mult]

Medicul Virgil Musta, despre când va începe să scadă numărul de cazuri de infectări

Medicul Virgil Musta, șeful secției Boli Infecțioase II de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, a declarat că măsurile de limitare a răspândirii coronavirusului trebuiau luate mai devreme, înainte ca numărul cazurilor să o ia pe panta ascendentă. „Ideal era ca măsurile să fi fost luate mai devreme, înainte ca epidemia să revină cu atâta [mai mult]