Programul de testare gratuită a elevilor din Bucureşti cu simptome de infecţie respiratorie va începe luni

Primarul general, Gabriela Firea, anunţă că luni va fi lansat oficial programul de testare gratuită a elevilor cu simptome de infecţie respiratorie, precizând că personalul cabinetelor medicale şcolare dispune de echipamentele de protecţie necesare. „Cabinetele medicale şcolare sunt pregătite să facă faţă oricărei provocări, iar în prima zi de şcoală demarează cel mai amplu program [mai mult]

Cumpărarea unui aparat de dializă, urgenţe stomatologice sau masă caldă pentru persoanele vulnerabile, printre proiectele pe ordinea de zi a CGMB

Primarul general, Gabriela Firea, i-a rugat, luni, pe consilierii generali să voteze proiectele de pe ordinea de zi a CGMB, menţionând că sunt toate în interesul cetăţenilor, respectiv cumpărarea unui aparat de dializă, urgenţe stomatologice, masă caldă pentru persoanele vulnerabile, plata chiriilor la Administraţia Fondului Imobiliar. „Primul – este vorba despre achiziţia unui aparat de [mai mult]