Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București salută astăzi demersul Parlamentului României și al Președintelui Klaus Iohannis prin care un drept al cadrelor didactice universitare din domeniul medical este practic recâștigat. Este mesajul rectorului Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”, prof. dr. Viorel Jinga, într-un punct de vedere transmis în exclusivitate pentru [mai mult]
Etichetă: Prof. Dr. Viorel Jinga
Prof. dr. Viorel Jinga, șeful clinicii de urologie din cadrul spitalului clinic „Prof. dr. Th Burghele”, a primit premiul CAROL DAVILA pentru medicină decernat de MLNR
Prof. dr. Viorel Jinga, șeful Clinicii de Urologie din cadrul Spitalului Clinic „Prof. dr. Th Burghele”, a primit premiul CAROL DAVILA pentru Medicină, oferit în această seară de Marea Loja Naţională din România (MLNR), în parteneriat cu Academia Română. Activitatea științifică, academică și profesională a prof. dr. Viorel Jinga se remarcă în domeniul urologiei și [mai mult]



