Record de participanți la cea de-a XI-a Conferință a Colegiului Medicilor din Municipiul București: Peste 11.600 de medici înscriși

Record de participanți înscriși la cea de-a XI-a Conferință a Colegiului Medicilor din Municipiul București, cel mai amplu eveniment științific medical dedicat exlusiv medicilor, organizat în România. Astfel, la ediția din acest an s-au înscris peste 11.600 de medici. „Le mulțumesc în primul rând celor peste 11.600 de participanți, care au avut încredere în noi [mai mult]

Prof. univ. dr. Cătălina Poiană: Număr insuficient de medici oncologi în sistemul public de sănătate

Prof. univ. dr. Cătălina Poiană, preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB), a atras atenţia că în sistemul public de sănătate există un număr insuficient de medici oncologi. „Pacientul oncologic nu trebuie să fie nevoit să aştepte la cozi în spitale sau la cabinete, din cauza faptului că un medic oncolog trebuie să consulte şi [mai mult]

Ceremonia „Controlează-ți Diabetul”, organizată de Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice

Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice (SRDNBM), în colaborare cu Sănătatea Press Group, a organizat, luni seară, ceremonia „Controlează-ți Diabetul”, în contextul Zilei Mondiale de Luptă Împortiva Diabetului, o manifestare ce a adus în atenție rolul prevenției, dar și al controlului eficient pentru o calitate a vieții cât mai bună a persoanelor cu [mai mult]

Prof. univ. dr. Cătălina Poiană: Pacienții cu acromegalie ajung târziu la medic din cauza faptului că debutul bolii este insidios

Pacienții cu acromegalie ajung târziu la medic din cauza faptului că debutul bolii este insidios, evoluția este una lentă progresivă și, cel puțin la început, semnele și simptomele pot să fie nespecifice, a declarat, marți, prof. univ. dr. Cătălina Poiană, medic endocrinolog, președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București. ,,Diagnosticul în cazul acestei boli se pune, [mai mult]

Prof. univ. dr. Cătălina Poiană: Peste 200 de milioane de femei sunt diagnosticate cu osteoporoză la nivel mondial

”Osteoporoza este o prioritate de sănătate publică, este mai mult decât o problemă de sănătate publică. Cifrele sunt îngrijorătoare. Sunt peste 200 de milioane de femei cu osteoporoză la nivel mondial”, atrage atenția prof. dr. Cătălina Poiană, președintele Societății Române de Endocrinologie (SRE) și președinte al Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB). Mai mult, în [mai mult]

Prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președintele SRE: Trebuie să avem conștiința trecutului și să clădim perspective pentru viitor

Trebuie să avem conștiința trecutului și să clădim perspective pentru viitor, a declarat Prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președintele Societății Române de Endocrinologie (SRE), la ceremonia oficială a celei de-a 30-a ediție a Congresului Național al SRE. ”După mai mult de doi ani de zile, marcați de pandemie, iată și vă mulțumesc pentru acest lucru [mai mult]

Peste 2.000 de consultaţii gratuite oferite pe litoral de către medici voluntari, în cadrul campaniei de prevenție a UMF „Carol Davila”

Peste 2.000 de consultaţii gratuite, în domeniile Dermatologiei şi Endocrinologiei, au fost oferite de către 24 de medici voluntari, în perioada 16-20 august, în cadrul primei ediţii a campaniei „Asumă-ţi să fii sănătos!” – Litoral 2021, anunță, duminică, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, într-un comunicat de presă. Potrivit sursei citate, au fost oferite [mai mult]

Colegiul Medicilor din Municipiul București: Donarea de sânge înseamnă salvarea de vieți

Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB) trage un semnal de alarmă și precizează că sunt situații în care intervenții chirurgicale sunt amânate din cauza lipsei de sânge. Precizarea vine în contextul Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, marcată, în fiecare an, pe 14 iunie. “Donarea de sânge înseamnă categoric viață. Să ne gândim că pot [mai mult]

Vaccinarea Covid-19 pe înțelesul tuturor: Prof. univ.dr.Poiană -Nu este cunoscută nicio boală endocrină care să se constituie într-o contraindicație la vaccinul antiCOVID

Prof. univ. dr. Cătălina Poiană, medic endocrinolog, președintele Societății Române de Endocrinologie, a declarat că nu este cunoscută nicio boală endocrină, indiferent de etiologie, inclusiv etiologia autoimună, care să se constituie într-o contraindicație la vaccinul antiCOVID-19, cu precizarea că boala trebuie să fie stabilă și compensată. „Toate studiile efectuate până în prezent pentru validarea vaccinului [mai mult]