Strategia pentru prevenirea şi limitarea infecţiilor asociate asistenţei medicale şi combaterea rezistenţei la antimicrobiene se află în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Sănătăţii. Strategia încurajează utilizarea prudentă a antibioticelor atât în medicina umană, cât şi în medicina veterinară. „Avem din nou în transparenţă pe site un document extrem de important – Strategia pentru prevenirea şi [mai mult]
Etichetă: rezistența la antimicrobiene
Rafila: Următoarea amenințare va fi „cu siguranță” legată de rezistența la antimicrobiene
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că următoarea amenințare pe termen mediu va fi „cu siguranță” legată de rezistența la antimicrobiene (AMR), care poate afecta multe dintre progresele din medicină și poate sta la originea unui număr mare de decese. În acest context, Rafila a spus că statele membre trebuie să-și coordoneze acțiunile pentru a [mai mult]
Dr. Sorin Ungureanu, ANMCS: Am simțit nevoia introducerii unor standarde care să se asigure că ”spitalul a implementat bunele practici de antibioterapie”
Dr. Sorin Ungureanu, director general adjunct al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), a declarat pentru www.sanatatea.tv și www.rohealthreview.ro , cu prilejul Săptămânii Mondiale de conștientizare a rezistenței la antimicrobiene, că ANMCS, prin obiectivele sale care privesc calitatea serviciilor de sănătate și siguranța pacientului, a elaborat și introdus standarde care să se [mai mult]
Săptămâna Mondială de Conştientizare a rezistenţei la antimicrobiene, 18-24 noiembrie
În perioada 18-24 noiembrie este marcată Săptămâna Mondială de Conştientizare a rezistenţei la antimicrobiene, cu scopul de a crește gradul de conştientizare a rezistenţei la antimicrobiene la nivel mondial şi de a încuraja cele mai bune practici în rândul populaţiei, al lucrătorilor din domeniul sănătăţii şi al factorilor de decizie politică, pentru a evita apariţia [mai mult]
OMS, îngrijorată că pandemia de COVID-19 va alimenta rezistența la antimicrobiene
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat că există riscul ca pandemia de COVID-19 să alimenteze rezistența la antibiotice. Dovezile arată că numai o proporție mică dintre pacienții care suferă de COVID-19 au nevoie de antibiotice pentru tratamentul infecțiilor bacteriene pe care le dezvoltă, iar OMS a emis ghiduri pentru a nu oferi antibiotice în [mai mult]
Europa trebuie să fie prionier în lupta cu rezistența la antimicrobiene – anunță comisarul-desemnat pentru Sănătate
Comisarul-desemnat pentru Sănătate, Stella Kyriakides, vrea ca Europa să investească în inovare pentru apariția unor noi antibiotice, care să funcționeze în cazurile de rezistență la antimicrobiene. „Avem o problemă la acest capitol, sunt 30.000 de decese anual din cauza aceasta. În 2017 și în 2015 au existat planuri de acțiune și 7 măsuri în cadrul [mai mult]