România primeşte, joi, prima tranşă din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în cuantum de 1,851 miliarde euro din prefinanţarea totală de 3,793 miliarde euro din valoarea contribuţiei financiare pe anul 2021, a anunţat Guvernul. Conform unui comunicat al Executivului, până la finalul anului, ţara noastră va primi şi împrumutul de prefinanţare, în cuantum [mai mult]
Etichetă: sănătate
Program de guvernare: Reforma rezidenţiatului – corelarea locurilor şi posturilor scoase la concurs cu proiecţia pe 5 ani a specialităţilor deficitare
Reforma rezidenţiatului prin coordonarea metodologică a pregătirii de către Universitățile/ facultățile de medicină și farmacie, corelarea locurilor şi posturilor scoase la concurs cu proiecţia pe 5 ani a specialităţilor deficitare şi a nevoilor de asistență medicală și de resurse umane la nivel local și regional. Este unul dintre obiectivele programului de guvernare în domeniul Sănătății, [mai mult]
Videoconferința Sănătatea – sursă de competitivitate: investiția în sistemul sanitar și aportul vieții sănătoase la economie
Videoconferința live online ”Sănătatea – sursă de competitivitate: investiția în sistemul sanitar și aportul vieții sănătoase la economie” se va defășura marți, 14 septembrie, în intervalul orar 15.00 – 17.30. Manifestarea se va desfășura sub forma unei discuții despre rentabilitatea investițiilor în sănătate pentru piața muncii. Printre speakerii confirmați se regăsesc: Vass Levente, secretar de [mai mult]
Conștientizarea efectelor consumului de alcool, în centrul atenției în luna iunie
Luna iunie este dedicată conștientizării efectelor devastatoare ale consumului de alcool asupra sănătății. De asemenea, în această lună populația este informată și asupra importanței deprinderii unor obiceiuri cât mai sănătoase pentru un stil de viață echilibrat ce pot produce schimbări importante în comportamentul legat de alcool. Potrivit ultimelor date furnizate de Institutul Național de Sănătate [mai mult]
Studiu: Persoanele cu abonament medical, de două ori mai des la medic decât cele fără abonament
Persoanele care deţin un abonament medical vin la medic de două ori mai des decât pacienţii neabonaţi, piaţa abonamentelor medicale contribuind la reducerea serviciilor curative, prin descoperirea timpurie sau prevenirea unor afecţiuni medicale, relevă un studiu al EY România, prezentat joi la dezbaterea „Health Forum: Impactul abonamentelor medicale în sănătate şi economie”. Studiul a fost [mai mult]
Bugetul sistemului de sănătate german, suplimentat cu 4 miliarde de euro
Guvernul german va aloca 4 miliarde de euro până în 2026 consolidării sistemului de sănătate publică, pe care landurile vor trebui să le investească în angajarea de personal, în creşterea atractivităţii muncii în sistemul public, în digitalizare şi în dezvoltarea de structuri sustenabile. Într-o conferinţă de presă organizată pentru a prezenta acordul la care s-a [mai mult]
Legea care permite depășirea plafonului de 30% pentru sporuri în sănătate a fost publicată în Monitorul Oficial
Legea nr. 179/2020 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și a [mai mult]
Federația ”Solidaritatea Sanitară” recomandă angajaților să își verifice pontajele. De corectitudinea lor depinde acordarea sporurilor de 30%
Federația ”Solidaritatea Sanitară” din România recomandă tuturor salariaților din sănătate să verifice corectitudinea întocmirii pontajelor, în funcție de acestea urmând să fie acordate sporurile de până la 30% pentru fiecare activitate desfășurată. Totodată, Federația atrage atenția asupra obligativității afișării pontajului de către angajator, conform legii, astfel încât să se poată verifica cuantumul sporurilor de până [mai mult]
Investițiile în sănătate din planul de relansare economică al guvernului
Guvernul prezintă miercuri Planul Național de Investiții și Relansare Economică, un program amplu care stă la baza următoarelor politici economice și administrative. La capitolul investiții Guvernul promite realizarea până în 2027 a trei spitale regionale la Cluj, Iași și Craiova și programe de investiții locale în sistemul sanitar pentru perioada 2021-2027, cu un buget de [mai mult]
C.E. propune un program nou de sănătate, în valoare de 9,4 miliarde de euro
Comisia Europeană lansează un program nou de sănătate, independent, pentru perioada 2021-2027 – Programul de sănătate EU4Health. În valoare de 9,4 miliarde de euro, acesta va permite, printre altele, constituirea de rezerve de produse medicale, training pentru profesioniștii de sănătate și înființarea de laboratoare de referință și centre de excelență la nivelul UE. ”EU4Health va [mai mult]
Studiu: Mișcarea prelungește viața persoanelor vârstnice, reduce riscul de diabet și boli cardiovasculare
Oamenii de știință au ajuns la concluzia că o scurtă plimbare, de doar 2.100 de pași pe zi, ar putea prelungi viața persoanelor în vârstă. Cercetările realizate la Universitatea din California San Diego au arătat că efectuarea între 2.100 și 4.500 de pași a redus cu 38% riscul decesului provocat de bolile cardiovasculare. Deși medicii [mai mult]
Cele mai bune exerciții fizice pentru sănătate
Antrenamentele scurte şi intense, de tip interval, şi cele mai lungi, dar de intensitate moderată, sunt cele mai bune, atât pentru sănătatea inimii cât şi a creierului, conform unui studiu publicat de cercetători de la Universitatea din Australia de Sud, scrie Agerpres. În schimb, antrenamentele intense şi practicate timp îndelungat fără schimbarea ritmului conduc la [mai mult]