În România, una din cinci persoane suferă de depresie, incidența acestei afecțiuni fiind în creștere iar perioada sărbătorilor poate accentua depresia. Acesta este una din cele mai frecvente tulburări de sănătate mintală ce afectează aproape 5% din populația României. Nu de puține ori, depresia este însoțită de anxietate iar statisticile arată că acesta afectează în [mai mult]
Etichetă: Spitalul Clinic CF Timișoara
ȘL. dr. Vladiana Romina Turi: „Fibrilația atrială crește riscul de accident vascular cerebral, prin formarea unor cheaguri de sânge, dar și de insuficiență cardiacă sau poate duce la dezvoltarea unor complicații pulmonare”
Fibrilația atrială (FA) este o tulburare a ritmului cardiac caracterizată prin contracții atriale neregulate și rapide. În mod normal, inima bate într-un ritm regulat, coordonat, generând un flux sanguin eficient către restul organismului. În cazul fibrilației atriale, așa-numitul „nod sinusal” (sinoatrial) din atriul drept (una dintre cele două camere superioare ale inimii), nu mai emite [mai mult]
Investigații imagistice de Computer Tomograf gratuite pe baza unei trimiteri de la medicul specialist, la Spitalul Clinic CF Timișoara
Pacienţii care au o trimitere de la medicul specialist pot beneficia de investigaţii imagistice de computer tomograf (CT) gratuite, la Spitalul CF din Timişoara, în baza contractului pe care spitalul l-a încheiat cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş. Unul dintre avantajele majore ale CT de generaţie nouă, achiziţionat recent cu bani europeni, constă [mai mult]