Spital județean, obligat la daune de sute mii euro după ce un nou-născut a murit din cauza infecțiilor nosocomiale

Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava va plăti o amendă penală în valoare de 1,26 milioane lei, într-un dosar în care a fost acuzat de ucidere din culpă, potrivit unei recente decizii a Judecătoriei Suceava care a găsit instituția responsabilă într-un dosar privind moartea unui nou-născut de doar 12 zile, din [mai mult]

SCJU Suceava: Primul implant de stimulatoare cardiace permanente

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a realizat primul implant de stimulatoare cardiace permanente. Unitatea medicală devine astfel al doilea centru din Moldova, după cel de la Iaşi unde se pot efectua astfel de intervenții medicale moderne. Laboratorul pentru implantarea stimulatoarelor cardiace a fost realizat în baza unei investiţii [mai mult]

Doliu în lumea medicală: Fost manager al Serviciului de Ambulanță, decedat la Sibiu în urma unui AVC

Fostul manager al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava vreme de 20 de ani, a decedat, vineri seară, într-un spital din Sibiu. Potrivit presei locale, dr. Daniel Martiniuc a fost internat după ce a suferit un atac vascular cerebral la Terapie Intensivă și a fost supus unei intervenții chirurgicale; părea că își revine dar inima acestuia [mai mult]

Pacienți cu COVID-19, în stare gravă, transportați la Suceava. Anunțul Ministerului Apărării Naționale

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, transportă, marți, în regim de urgenţă, pe ruta Otopeni – Suceava şi retur, patru pacienţi infectați cu SARS-CoV-2, aflați în stare gravă, informează Ministerul Apărării Naționale (MApN). Aeronava militară a decolat de la Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 14.00. Transportul pacienţilor [mai mult]

COVID-19: Anunțul medicilor despre cel mai mic pacient ajuns la Terapie Intensivă, o fetiță de doar șase săptămâni

Fetița de numai șase săptămâni a fost supusă unui test rapid, iar rezultatul a ieșit pozitiv. Acum, medicii sunt în așteptarea rezultatului RT-PCR, pentru confirmarea diagnosticului. Starea bebelușului este gravă, iar prognosticul este unul rezervat. Copilul a fost transferat, de la Suceava, în incubator, cu o ambulanță SMURD de neonatologie, la Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria” [mai mult]

Primarul Ion Lungu avertizează că Suceava ar putea intra din nou în carantină

Municipiul Suceava ar putea intra din nou în carantină la începutul lunii decembrie, în contextul numărului mare de cazuri de COVID-19, a creșterii constante a ratei de infectare și dacă situația epidemiologică nu se va îmbunătăți. Acesta este avertismentul lansat de primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, în cadrul unei conferințe de presă. În acelasi timp, [mai mult]

Primarul din Suceava nu exclude măsura purtării măştii pe stradă, după ce a crescut numărul cazurilor de COVID-19

Primarul Ion Lungu a făcut apel la suceveni să respecte cu stricteţe măsurile de igienă personală, de distanţare fizică şi să poarte masca de protecţie în spaţiile închise, precizând că nu exclude posibilitatea să se ia decizia purtării măştii şi pe stradă. „Suntem în stare de alertă la primărie şi vrem să intervenim acolo unde apar [mai mult]

Un ambulanţier din Suceava a decedat din cauza COVID-19

Un ambulanţier din Suceava, care era internat la Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi, din cauză că era infectat cu noul coronavirus, a murit în cursul dimineţii de duminică. Informaţia a fost confirmată de managerul unităţii medicale ieşene, dr Carmen Dorobăţ. Potrivit managerului Spitalului de Boli Infecţioase, bărbatul avea 60 de ani, lucra [mai mult]

Tătaru: Exista „un risc foarte mare” ca Botoşaniul să devină o a doua Suceava

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi, că exista „un risc foarte mare” ca Botoşaniul să devină o a doua Suceava, după numărul mare de îmbolnăviri în rândul cadrelor medicale din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) „Mavromati”. El a declarat, la finalul unei vizite efectuate la Botoşani, că focarul de la SJU poate fi controlat [mai mult]

Klaus Iohannis: Am solicitat Guvernului un bonus lunar pentru personalul care lucrează cu pacienţi COVID-19

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că a solicitat Executivului să identifice fonduri europene suficiente pentru a putea plăti un bonus lunar medicilor şi personalului medical care lucrează cu pacienţi infectaţi cu COVID-19. În acest sens, şeful statului a menţionat „un bonus consistent, de câteva sute de euro pe lună”. „Am solicitat astăzi Guvernului să [mai mult]

Noul secretar de stat Ionel Oprea va rămâne în Suceava pentru gestionarea situaţiei

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi noul secretar de stat Ionel Oprea se vor deplasa, joi, la Suceava. Potrivit unei informări a Ministerului Sănătăţii, secretarul de stat Ionel Oprea va rămâne în Suceava pentru gestionarea situaţiei. „Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, şi noul secretar de stat Ionel Oprea se vor deplasa la Suceava. Secretarul de stat va [mai mult]