Un concern american va începe din iulie testarea pe oameni a vaccinului împotriva COVID-19

Concernul american Johnson & Johnson a anunţat miercuri că va începe, de la jumătatea lunii iulie, testarea pe subiecţi umani a vaccinului împotriva noului coronavirus, devansând astfel planurile iniţiale ce prevedeau lansarea testelor în septembrie. Într-un comunicat, compania a explicat că a fost posibilă „accelerarea testelor clinice” graţie rezultatelor bune obţinute până acum de acest [mai mult]

OMS a suspendat testele cu hidroxiclorochină la pacienţii cu COVID-19

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a suspendat testele cu hidroxiclorochină, medicament folosit pentru tratarea malariei, la pacienţii bolnavi de COVID-19, decizia fiind luată ca urmare a unor preocupări privind eficacitatea acestui medicament în combaterea noului coronavirus, a declarat luni directorul general al OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus. Hidroxicolorochina a fost promovată de Donald Trump şi de [mai mult]