Teodor Blidaru, student: Nu consider că noua generație trebuie să fie doar un beneficiar al schimbării

Teodor Blidaru, fost președinte al Societății Studenților în Medicină din București, a vorbit despre rolul noii generații în schimbările din medicina românească. Declarația a fost făcută în cadrul deschiderii oficiale a celei de-a opta conferințe anuale a Colegiului Medicilor din Municipiul București, eveniment cu tema „Rolul Medicului în Societate”. „Nu consider că noua generație trebuie să fie [mai mult]

Reprezentanții studenților în medicină susțin implementarea pregătirii în rezidențiat în spitalele județene și private

Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR) și-a manifestat sprijinul față de măsurile propuse de Ministerul Sănătății referitoare la instruirea medicilor rezidenți, prin oferirea posibilității de a desfășura stagii de practică și în spitale județene, militare și private acreditate. „În momentul de față, rezidenții se pot forma doar în spitalele din centrele universitare medicale. [mai mult]

Reprezentanții studenților salută aprobarea proiectului de lege privind rezidențiatul și speră ca examenul să fie organizat până la data de 15 decembrie, cel mai târziu

Reprezentanții studenților în medicină din România au primit cu bucurie aprobarea de către Camera Deputaților a proiectului de modificare şi completare a Ordonanţei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului. Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR) salută aprobarea amendamentelor propuse de organizație și anunță că datele 8 decembrie sau 15 decembrie sunt acceptabile [mai mult]

FASMR: Organizarea rezidențiatului anul acesta, noua miză pentru absolvenți

Reprezentanții studenților în medicină s-au resemnat cu idea unei noi amânări a rezidențiatului, dar insistă asupra faptului că acesta trebuie organizat până la finalul anului. Altfel, sistemul va fi cuprins de haos, avertizează Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR). „Este o situație nefericită. Ne dăm seama că încă mai sunt șanse să se [mai mult]

Sute de studenți mediciniști au protestat în marile orașe. „O nouă amânare a examenului de rezidențiat ar fi un mare dezastru”, avertizează președintele FASMR

Sute de studenți în medicină au protestat în Cluj, Iași și Craiova față de o posibilă nouă amânare a examenului de rezidențiat din acest an. Programat inițial pe 17 noiembrie și amânat apoi pentru 8 decembrie, examenul ar putea suferi o nouă amânare, după cum a recunoscut chiar și ministrul interimar al Sănătății, Sorina Pintea. [mai mult]

Un student de la UMF Carol Davila este noul reprezentant al tinerilor din România la ONU

Teodor Cristian Blidaru, student în  anul 5 la Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, este noul delegat de tineret al României la Organizația Națiunilor Unite, pentru un mandat de un an. „Din această poziție, Teodor Blidaru va reprezenta tineretul din România la cel mai înalt nivel, ocupând noua funcție în urma unei [mai mult]