Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătății: 7.500 doze de anticorpi monoclonali, repartizate în 147 de spitale care tratează pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2

Ministerul Sănătăţii (MS) a repartizat, marţi, 7.500 de doze de anticorpi monoclonali în 147 de spitale care tratează pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2. Potrivit unui comunicat al MS, medicamentele au fost achiziţionate în baza Acordului – Cadru SANTE/2020/ C3/091 încheiat între Comisia Europeană şi firma producătoare, iar fondurile au fost alocate în luna septembrie a acestui [mai mult]

MS: Peste 10.000 cutii de Favipiravir, în stocul spitalelor din ţară. Acestea acoperă tratamentul a peste 7.400 de pacienţi pentru cel puţin zece zile

Ministerul Sănătăţii (MS) precizează că în stocurile spitalelor din ţară sunt peste 10.000 de cutii de Favipiravir, medicament folosit în tratamentul pacienţilor cu COVID-19. Aceste stocuri asigură necesarul a peste 7.400 de bolnavi, pentru cel puţin zece zile. „La data de 01 noiembrie 2021,  un număr de 519.839 de tablete reprezentând 10.396 de cutii de [mai mult]

Andrei Baciu: Cel mai probabil luni vor sosi în România 10.000 de doze de anticorpi monoclonali

România va primi, cel mai probabil, la începutul săptămânii viitoare, o tranşă de 10.000 de doze de anticorpi monoclonali, a anunţat, vineri, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu. „Anticorpii monoclonali – tranşele de 10.000 de doze alocate României prin contractul pe care Comisia Europeană l-a făcut cu producătorul, aceste doze vor sosi în [mai mult]

Ungaria trimite 40 de ventilatoare şi 3.000 de cutii de Favipiravir în România

Ungaria trimite 40 de ventilatoare, 1.650 măşti de ventilaţie noninvazivă şi 3.000 de cutii de Favipiravir către 20 de spitale din România pentru a ajuta această ţară să gestioneze epidemia de COVID-19, a anunţat, joi, ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto, relatează MTI. Majoritatea spitalelor de destinaţie sunt situate în Transilvania. ”Având în vedere că [mai mult]

Ministerul Sănătăţii: A început distribuţia flacoanelor de anticorpi monoclonali primite din Serbia

Ministerul Sănătăţii a anunţat, marţi seară, că a început distribuţia flacoanelor de anticorpi monoclonali primite din partea Serbiei în peste 100 unităţi sanitare. Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, Republica Serbia a pus la dispoziţia României, în mod gratuit, 6.365 de flacoane de anticorpi monoclonali de diferite tipuri. Medicamentele vor fi utilizate pentru tratarea [mai mult]

Arafat: Germania urmează să trimită în România aproximativ 12.700 de doze de anticorpi monoclonali

Germania urmează să trimită în România aproximativ 12.700 de doze de anticorpi monoclonali, a anunţat, duminică, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat. „Sunt mai multe ţări cu care suntem în discuţie pe problema personalului medical – Danemarca, Polonia. La acest moment ce s-a oferit este pe cale de a ajunge, avem mai multe [mai mult]

MInisterul Sănătății: 2686 flacoane de Remdesivir, distribuite în unitățile sanitare cu paturi pentru tratarea pacienților infectați cu SARS-Cov-2

Ministerul Sănătății (MS) a anunțat, joi, că a distribuit 2686 de flacoane de Remdesivir în unitățile sanitare cu paturi care au în tratament pacienți infectați cu SARS-Cov-2. ”Ministerul Sănătății continuă aprovizionarea spitalelor cu medicamentele necesare asigurării asistenței medicale a pacienților cu COVID-19. Ministerul Sănătății a distribuit o nouă tranșă de Remdesivir în unitățile sanitare cu [mai mult]

GCS: 1.075 de cutii cu medicamente pentru tratarea pacienţilor COVID în stare gravă, donate de Austria

Austria a oferit României, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, 1.075 de cutii cu diferite tipuri de medicamente benefice tratării pacienţilor aflaţi în stare gravă pozitivi SARS-CoV-2, a transmis miercuri seară Grupul de Comunicare Strategică. „La solicitarea statului român în vederea acordării de sprijin în combaterea efectelor generate de creşterea exponenţială a numărului de cazuri [mai mult]

Ministerul Sănătății

MS cere activarea Mecanismului de protecție civilă al UE pentru asigurarea tratamentului cu anticorpi monoclonali a 40.000 bolnavi COVID-19

Ministerul Sănătății (MS) a solicitat, vineri dimineață, Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) activarea Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene pentru asigurarea tratamentului cu anticorpi monoclonali neutralizanți a unui număr de 40.000 bolnavi COVID-19. “Există promisiuni de sprijin și din partea altor state pentru acest tratament. Am discutat ieri cu dna. Stella Kyriakides, comisarul [mai mult]

Italia trimite României aproximativ 5.200 de doze de anticorpi monoclonali pentru tratementul pacienților cu COVID-19

Italia trimite României aproximativ 5.200 de doze de anticorpi monoclonali, care fac parte din schema de tratament pentru pacienții cu COVID-19. Dozele vor fi aduse în România de la Milano, marți seară, cu o aeronavă C-27 J Spartan a Forţelor Aeriene Române. Ajutorul oferit României de către Italia, prin punerea la dispoziţie a acestor doze [mai mult]

OMS: Tratamentul cu pastile al companiei Merck ”poate fi o nouă armă împotriva COVID-19”

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat, marţi, că studiază datele privind eficacitatea unui medicament oral sub formă de pastile anti-COVID-19 dezvoltat de compania farmaceutică germană Merck, subliniind că „ar putea fi o nouă armă de luptă împotriva pandemiei”, relatează EFE. „Este un progres interesant, deşi trebuie să vedem toate datele complete”, a declarat la [mai mult]

Afacerile Antibiotice Iași au crescut cu 8,2% în 2019

Ministerul Sănătății cere DSU activarea Mecanismului de protecție civilă al UE pentru Tocilizumabum, folosit în tratamentul pacienților COVID

Ministerul Sănătății a solicitat, marți dimineață, Departamentului pentru Situații de Urgență activarea Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene pentru achiziționarea a 12.700 de flacoane de Tocilizumabum, medicament folosit în tratamentul pacienților cu COVID. „Solicitarea vine după ce firma producătoare, care are încheiat un acord cadru și un contract subsecvent cu Ministerul Sănătății, a anunțat [mai mult]