Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București obține o nouă recunoaștere internațională, în urma publicării clasamentului US News Best Global Universities 2024-2025. Astfel, UMFCD se poziționează pe primul loc în Romania între universitățile cu profil medical. “Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București obține o nouă recunoaștere internațională, consolidându-și statutul de [mai mult]
Etichetă: UMFCD
Visezi să devii student medicinist? Participă la „Expoziția Facultăților UMFCD” Ediția a III-a
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București organizează evenimentul „Expoziția Facultăților UMFCD” Ediția a III-a, în data de 17 aprilie, ora 18.00, în format online, la care sunt invitați să participe elevii din ciclul liceal din întreaga țară. Studenții reprezentanți ai fiecărei facultăți din cadrul universității vor fi gazdele întâlnirii și vor transmite [mai mult]
UMFCD: Congresul Studențesc „Dent-X”, 25-31 martie, una dintre cele mai mari manifestări studențești din sfera stomatologică
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București împreună cu Liga Studenților la Medicină Dentară București organizează cu sprijinul Direcției Antreprenoriat Studențesc, Alumni, Activități Studențești, Proiecte și Programe, Congresul Studențesc „Dent-X”, în perioada 25-31 martie. Evenimentul reprezintă, potrivit reputatei instituții, una dintre cele mai mari manifestări studențești din sfera stomatologică ce reprezintă inițiativa Ligii [mai mult]
Directorul general al Institutului de Genomică al UMFCD, Octavian Bucur – reprezentantul României la întâlnirea recentă a European Genomic Data Infrastructure
Directorul general al Institutului de Genomică al UMFCD, Octavian Bucur, a participat la întâlnirea GDI (European Genomic Data Infrastructure), din 14-15 martie, care s-a desfășurat la Malta, în calitate de reprezentant al României/ICDG pe partea de guvernanță, informează rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, prof. univ. dr. Viorel Jinga. „România este acum una [mai mult]
(VIDEO) Rectorul UMF „Carol Davila”, prof.univ.dr. Viorel Jinga: „România are cea mai mare rată de incidență și mortalitate din Europa din cauza infectării cu HPV, situație care se menține încă din anii 1980”
„România are cea mai mare rată de incidență și mortalitate din Europa, situație care se menține încă din anii 1980” – a avertizat rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, prof.univ.dr. Viorel Jinga, prezent la conferința „Infecția HPV – O problemă actuală de sănătate publică în România”, coordonată științific de Prof. univ. dr. Monica [mai mult]
(VIDEO) Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila: Educaţia, dezvoltarea economică, accesul la alimente de bună calitate – factori esențiali împotriva obezității, ca boală multifactorială
În contextul Zilei Mondiale a Obezității, modificarea trendului rapid de creştere a numărului de copii şi de tineri hiperponderali sau obezi nu se poate face decât prin educaţie, a transmis ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. Declarațiile sunt făcute în cadrul conferinţei „Obezitatea – problemă de sănătate publică: informare, conştientizare, educaţie medicală”, organizată astăzi, la Universitatea de [mai mult]
Workshopuri de realitate virtuală dedicate studenților UMFCD
Realitatea virtuală reprezintă o metodă inovatoare de studiu, permițând vizualizarea unor structuri anatomice într-o perspectivă nouă, de înaltă calitate. Un nou workshop de realitate virtuală (VR) organizat de Laboratorul de Realitate Extinsă (XR) din cadrul Centrului de Inovație și e-Health al UMFCD se va desfășura, joi – 29 februarie, în intervalul orar 16.00-18.00; în cadrul [mai mult]
VIDEO Prof. univ. dr. Corin Badiu: Cancerul medular tiroidian – Abordare integrativă din perspectiva Bolilor Rare
VIDEO Prof. univ. dr. Corin Badiu: Cancerul medular tiroidian – Abordare integrativă din perspectiva Bolilor Rare Declaraţiile despre problematica bolilor rare au fost prezentate în cadrul Conferinţei „Universitatea de Medicină şi Farmacie <<Carol Davila>>: Generator de educaţie şi cercetare în domeniul Bolilor Rare”, desfăşurată în contextul lunii de conştientizare a Bolilor Rare, ediția 2024.
VIDEO Conf. univ. dr. Catrinel Iliescu: Folosirea codului ORPHA poate permite dezvoltarea unui registru al tuturor Bolilor Rare – un proiect pilot
VIDEO Conf. univ. dr. Catrinel Iliescu: Folosirea codului ORPHA poate permite dezvoltarea unui registru al tuturor Bolilor Rare – un proiect pilot Declaraţiile despre problematica bolilor rare au fost prezentate în cadrul Conferinţei „Universitatea de Medicină şi Farmacie <<Carol Davila>>: Generator de educaţie şi cercetare în domeniul Bolilor Rare”, desfăşurată în contextul lunii de conştientizare [mai mult]
VIDEO Prof. univ. dr. Emilia Severin: Îngrijirea integrată a pacienților cu boli rare
VIDEO Prof. univ. dr. Emilia Severin: Îngrijirea integrată a pacienților cu boli rare Declaraţiile despre problematica bolilor rare au fost prezentate în cadrul Conferinţei „Universitatea de Medicină şi Farmacie <<Carol Davila>>: Generator de educaţie şi cercetare în domeniul Bolilor Rare”, desfăşurată în contextul lunii de conştientizare a Bolilor Rare, ediția 2024.
VIDEO Dorica Dan: Ziua Bolilor Rare, generator de schimbare în bolile rare la nivel global
VIDEO Dorica Dan, președinte Alianța Națională pentru Boli Rare din România: Ziua Bolilor Rare, generator de schimbare în bolile rare la nivel global. Declaraţiile despre problematica bolilor rare au fost prezentate în cadrul Conferinţei „Universitatea de Medicină şi Farmacie <<Carol Davila>>: Generator de educaţie şi cercetare în domeniul Bolilor Rare”, desfăşurată în contextul lunii de [mai mult]
Conferință desfăşurată în contextul Lunii de conştientizare a Bolilor Rare: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” – Generator de educaţie şi cercetare în domeniul Bolilor Rare
Bolile rare sunt cele care afectează un număr mic de persoane în comparaţie cu populaţia globală, iar apariţia lor, în proporţie de peste 70% este legată de factorul genetic; astfel, testarea genetică este esenţială iar specialiştii atrag atenţia asupra importanţei dezvoltării colaborării şi educaţiei medicale în domeniul acestor patologii. Unul din cinci cancere este rar, [mai mult]