Președintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat, marţi, că în România au fost raportate şase cazuri de miocardită, înregistrate la cinci băieţi şi o fată, cu vârste între 17 şi 29 de ani, apărute după vaccinul Pfizer, precizând că „formele clinice au fost uşoare”, iar „evoluţia a fost foarte bună în toate cazurile”. „În România, până [mai mult]
Etichetă: vaccin Pfizer
Baciu: România va recepţiona în noiembrie peste 4,6 milioane de doze de vaccin anti-COVID Pfizer
România urmează să recepţioneze în luna noiembrie alte peste 4,6 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 de la Pfizer, a declarat, marți, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu. „Cu privire la calendarul livrărilor pentru perioada următoare, în luna noiembrie primim 4.663.000 de doze produse de către BioNTech/Pfizer. După cum ştim, dozele de la [mai mult]
Ministrul Sănătății din Franța, vaccinat cu doză booster Pfizer după ce prima doză a fost cu ser AstraZeneca iar rapelul cu Moderna
Ministrul Sănătății din Franța, Olivier Veran, a primit marţi doza booster anti-COVID-19 cu ser produs de Pfizer, după ce în februarie a primit o primă doză de vaccin AstraZeneca iar rapelul a fost făcut cu vaccinul Moderna la începutul lunii mai. Ministrul Veran, medic cardiolog, a dorit astfel ”să transmită un semnal” milioanelor de francezi [mai mult]
Agenţia Europeană pentru Medicamente evaluează utilizarea vaccinului anti-COVID Pfizer la copiii de 5-11 ani
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat, luni, că a început evaluarea utilizării vaccinului anti-COVID-19 produs de Pfizer şi BioNTech la copiii din grupa de vârstă 5-11 ani, informează Reuters. EMA a precizat că va revizui datele medicale legate de vaccin, cunoscut sub numele de Comirnaty, inclusiv rezultatele unui studiu clinic în curs care implică [mai mult]
Pfizer a depus la EMA cererea de autorizare a vaccinului său anti-COVID pentru copiii de 5-11 ani
Grupul farmaceutic american Pfizer şi partenerul său german BioNTech au anunţat, vineri, că au transmis Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) datele medicale care sprijină utilizarea vaccinului lor anti-COVID-19 la copiii din grupa de vârstă 5-11 ani, informează Reuters. Deşi vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de alianţa Pfizer-BioNTech nu este în prezent aprobat pentru această grupă de vârstă, [mai mult]
CNCAV: Peste 300.000 doze de vaccin anti-COVID Pfizer/BioNTech ajung joi în țară
O nouă tranşă de vaccin de 303.030 de doze de la compania Pfizer/BioNTech va sosi joi în ţară, informează Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană şi vor ajunge, joi, pe Aeroportul din Otopeni. Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, [mai mult]
Baciu: România urmează să primească în acestă lună peste 600.000 de doze de vaccin anti-COVID BioNTech/Pfizer
România urmează să primească în această lună peste 600.000 de doze de vaccin de la compania BioNTech/Pfizer, a anunţat, marţi, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, vicepreşedinte al Comitetului naţional de coordonare a activităţii privind vaccinarea anti-COVID (CNCAV). „În această lună, vom mai primi, în cursul acestei săptămâni, 303.030 BioNTech/Pfizer şi acelaşi număr [mai mult]
EMA aprobă administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID Pfizer la persoanele peste 18 ani
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat, luni, administrarea celei de-a treia doze de vaccin Pfizer/BioNTech la persoanele peste 18 ani, precizând că protecţia împotriva COVID-19 ar putea să scadă după primele două doze, relatează AFP. „Dozele de rapel de Comirnaty (Pfizer/BioNTech) pot fi luate în considerare pentru persoanele cu vârsta de 18 ani şi [mai mult]
Directorul BioNTech estimează că anul viitor ar putea fi nevoie de un vaccin îmbunătăţit împotriva COVID-19
Directorul general al companiei care a dezvoltat primul vaccin împotriva COVID-19 crede că este posibil ca la mijlocul anului următor să fie nevoie de un vaccin îmbunătăţit care să protejeze organismul împotriva mutaţiei virusului. Într-un interviu pentru Financial Times, Ugur Sahin, CEO-ul firmei germane de biotehnologie BioNTech, a spus că în timp vor apărea mutaţii [mai mult]
Cel mai important premiu german din domeniul cercetării medicale, atribuit creatorilor vaccinului Pfizer-BioNTech
Cele trei persoane care au creat vaccinul anti-COVID-19 al companiei germane BioNTech, realizat în colaborare cu grupul american Pfizer, au fost recompensate cu cel mai prestigios premiu atribuit în Germania în domeniul cercetării medicale, informează DPA marţi. Premiul Paul Ehrlich şi Ludwig Darmstaedter va fi atribuit celor doi fondatori ai companiei BioNTech, Ozlem Tureci şi [mai mult]
CNCAV: O nouă tranşă de vaccin anti-COVID produs de Pfizer/BioNTech ajunge, miercuri, în ţară
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunţă că, miercuri, va ajunge în România o nouă tranşă de vaccin, de peste 400.000 de doze, produs de Pfizer/BioNTech. „O nouă tranşă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, care constă în 436.410 doze, soseşte mâine în ţară. Vaccinurile vor fi livrate pe [mai mult]
EMA analizează datele privind administrarea unei a treia doze de vaccin anti-COVID produs de Pfizer
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat, luni, că analizează datele privind o a treia doză de vaccin anti-COVID-19 produs de Pfizer/BioNTech, care urmează să fie administrată la şase luni după cea de-a doua doză la persoanele începând cu vârsta de 16 ani, relatează Reuters. Cele două companii farmaceutice au depus o cerere la Agenţia [mai mult]