Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2 (CF2) din București a fost preluat oficial de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD), în urma unui protocol semnat astăzi între Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și instituția de învățământ superior. Spitalul CF2 dispune în prezent de 530 de paturi, dintre care 21 de paturi pentru spitalizare de [mai mult]
Etichetă: Viorel Jinga
Directorul general al Institutului de Genomică al UMFCD, Octavian Bucur – reprezentantul României la întâlnirea recentă a European Genomic Data Infrastructure
Directorul general al Institutului de Genomică al UMFCD, Octavian Bucur, a participat la întâlnirea GDI (European Genomic Data Infrastructure), din 14-15 martie, care s-a desfășurat la Malta, în calitate de reprezentant al României/ICDG pe partea de guvernanță, informează rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, prof. univ. dr. Viorel Jinga. „România este acum una [mai mult]
SCJU Arad: Workshop-ul „Tratamentul personalizat în ureteroscopia flexibilă pentru litiaza renală”, desfășurat în parteneriat cu UMF „Carol Davila” din București
Rimp de două zile, în Secție Clinică Urologie a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Arad s-a desfășurat workshop-ul „Tratamentul personalizat în ureteroscopia flexibilă pentru litiaza renală”, eveniment în cadrul căruia au fost operați zece pacienți cu afecțiuni ale rinichilor. Astfel, joi și vineri, echipe alcătuite din medici urologi ai spitalului împreună cu omologi din București, [mai mult]
101 ani de activitate, zilnic în slujba comunității: La mulți ani, Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Al. Obregia”!
Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, administrat de Primăria Capitalei prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), aniversează săptămâna aceasta 101 ani de existență. Momentul festiv a fost marcar prin Conferina Națională „Zilele Medicale și Științifice ale Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Al. Obregia”, eveniment de tradiție pentru comunitatea medicală, organizat [mai mult]
(VIDEO) Rectorul UMF „Carol Davila”, prof.univ.dr. Viorel Jinga: „România are cea mai mare rată de incidență și mortalitate din Europa din cauza infectării cu HPV, situație care se menține încă din anii 1980”
„România are cea mai mare rată de incidență și mortalitate din Europa, situație care se menține încă din anii 1980” – a avertizat rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, prof.univ.dr. Viorel Jinga, prezent la conferința „Infecția HPV – O problemă actuală de sănătate publică în România”, coordonată științific de Prof. univ. dr. Monica [mai mult]
(VIDEO) Prof. univ. dr. Viorel Jinga: „Pentru prevenirea bolilor rare se impun programe de screening prenatal, neonatal la adolescenţi şi adulţi în funcţie de boală”
În ceea ce privește diagnosticarea bolilor rare, cercetarea are un rol esențial în formarea și pregătirea viitorilor medici și cercetători: prin programele sale educaționale inovatoare și orientate spre practică, UMF „Carol Davila” oferă studenților o înțelegere profundă a acestei patologii precum și a necesității unei abordări multidisciplinare în diagnostic și tratament. Astfel, în contextul Zilei [mai mult]
(VIDEO) UMF „Carol Davila”: „Diagnosticarea bolilor rare – abordare multidisciplinară” – conferință de presă
Când vorbim despre boli rare, vorbim despre importanța unui diagnostic rapid si precis, dar și despre un tratament adecvat – iar acest proces este adesea o provocare pentru profesioniștii din domeniul sănătății, având în vedere natura lor complexă și raritatea lor; toate acestea afectează, în cele mai multe cazuri, un număr relativ restrâns de persoane [mai mult]
UMFCD: Prezentarea planului managerial – „Consolidarea drumului Universității către statutul de lider regional european” – pentru viitorul mandat în funcția de rector
Alegerile pentru funcția de rector al Universitatății de Medicina si Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) vor avea loc marți 12 decembrie, în intervalul orar 08.00 – 19.00 și se vor desfășura în cadrul Facultății de Medicină, Sala de Consiliu, bulevardul Eroii Sanitari Nr. 8, Sector 5. Pentru următorul mandat 2024-2029, singura candidatură depusă este cea a [mai mult]
Program educațional de formare a medicilor diabetologi
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a demarat un nou curs prin Centrul de Inovație și E-Health. În cadrul programului de instruire, medici rezidenți din specialitatea de diabet vor exersa tehnicile de implementare și de operare a sistemelor de livrare automată a insulinei. Cursul se desfășoară pe perioada a două zile de [mai mult]
UMFCD: Prof. dr. Simone Grandini a primit titlul „Doctor Honoris Causa” (FOTO)
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București a acordat – în cadrul unui eveniment de decernare susținut la finele acestei săptămâni – titlul „Doctor Honoris Causa” profesorului dr. Simone Grandini – șeful Departamentului și Catedrei de Endodonție, Stomatologie Pediatrică și Perio-Restauratoare la Universitatea din Siena, Italia, (nr. funcție pe care o ocupă [mai mult]
„Parteneriat pentru viață și pentru un viitor sănătos al României”: Campanie de informare în școli asupra consecințelor grave provocate de fumat
Demersul oficializat astăzi reprezintă un pas important în lupta contra fumatului în rândul adolescenților, care provoacă, anual, la nivel global, moartea a aproape 700.000 persoane: la sediul Ministerului Educației s-a semnat un protocol de colaborare în vederea demarării campaniei de informare și prevenție a consumului de tutun și a utilizării dispozitivelor electronice de furnizare a [mai mult]
Studenți din șapte țări europene, instruiți în cadrul unui proiect derulat de Societatea Română de Hematologie
În perioada 14-15 iulie 2023, Societatea Română de Hematologie(SRH) a fost gazda proiectului Lighting the Flame, organizat de către Asociația Europeană de Hematologie; 24 studenți din peste șapte țări europene au participat la sesiuni de mentorat și workshopuri menite să îi ajute în procesul de alegere a specialității, prin familiarizarea lor cu domeniul Hematologiei. Printre [mai mult]












