Eurobarometru: 70% dintre europeni consideră că UE joacă un rol cheie în asigurarea accesului la vaccinurile COVID-19 în țara lor

Un procent de 75% dintre europeni sunt de părere că vaccinurile anti-COVID-19 sunt singura modalitate de a pune capăt pandemiei, 69% fiind fie deja imunizați, fie dornici se vaccineze cât mai curând posibil, după cum reiese din rezultatele eurobarometrului efectuat la sfârșitul lunii mai 2021, anunță Comisia Europeană.

Potrivit aceleiași surse, 79% dintre respondenți intenționează să se vaccineze cândva anul acesta. Cu toate acestea, există variații semnificative între statele membre și pe grupe de vârstă, persoanele sub 45 de ani fiind mai ezitante decât persoanele peste această vârstă.

În medie, 70% dintre participanții la sondaj consideră că UE joacă un rol cheie în asigurarea accesului la vaccinurile COVID-19 în țara lor.

De asemenea, eurobarometrul mai arată că o majoritate restrânsă a celor care își exprimă opinia sunt mulțumiți de modul în care UE a gestionat strategia de vaccinare, respectiv 47% mulțumiți și 45% nemulțumiți.

Totodată, opiniile cu privire la modul în care guvernele naționale au gestionat pandemia de COVID-19 sunt puțin mai nefavorabile, respectiv 46% mulțumit, 49% nemulțumit.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.