Dr. Laura Zarafin, medic specialist ATI la Spitalul Clinic Colentina din Bucureşti , a declarat pentru Sănătatea TV şi RoHealthReview că în România nu sunt suficienţi medici de terapie intensivă, ţara noastră având în jur de 2.000 de astfel de specialişti, cu tot cu medicii pensionari şi cu rezidenţii.
“Medicii pensionari nu pot fi chemaţi pentru că nu au cum să facă faţă la aceste condiţii de muncă, iar medicii rezidenţi nu sunt la noi în spital”, a afirmat Dr. Laura Zarafin.
Dr. Laura Zarafin a spus că toţi medicii lucrează în condiţii grele, deficitul fiind foarte mare, dar în specialitatea ATI deficitul este cu mult mai mare decât în alte specialităţi.
Şi asta pentru că, de zece ani, examenul pentru specialitatea ATI se dă în aceeaşi zi cu toţi rezidenţii din toată Uniunea Europeană.
“Deci, aceşti colegi ai noştri pleacă şi pleacă mult mai uşor (n.r.să lucreze în străinătate). Colegii care au avut această oportunitate, să dea acest examen comun, pleacă mult mai uşor, sunt vânaţi efectiv de celelalte ţări europene care au un deficit pe această specialitate. Atunci este normal că suntem puţin”, a explicat medicul anestezist.
Potrivit acestuia, teoretic, într-o secţie ATI de nivel 1 trebuie să existe un medic şef de secţie, un medic în specialitatea ATI pentru fiecare sală de operaţie din spital, plus un medic ATI pentru fiecare două-patru paturi.
„Şi este şi normal, ca să poţi să te ocupi aşa cum trebuie de pacientul respectiv. Nu poţi să laşi un pacient anesteziat, să te duci în altă sală, să fugi la urgenţă. Acest normativ, nu cred că îl îndeplineşte vreun spital din România. Noi stăm bine la capitolul număr de medici, numai că nici noi nu suntem inepuizabili”, a adăugat Dr. Laura Zarafin.
Fluxul de pacienţi a devenit foarte mare
Situaţia este cu atât mai dificilă cu cât în utimele două-trei săptămâni, fluxul de pacienţi a devenit foarte mare.
„De două trei săptămâni, fluxul de pacienţi a devenit foarte mare, ni se aduc pacienţi din tot sudul României. Aici este o problemă de sistem care durează de foarte mulţi ani, noi am tot semnalat-o, că nu există suficienţi medici de terapie intensivă în România”, a spus medicul anestezist de la Spitalul Colentina.
Unitatea medicală are două secţii de terapie intensivă în care lucrează 17 medici, dar fără să beneficieze de ajutorul rezidenţilor, la secţia ATI Colentina nelucrând niciun rezident.
De ce nu lucrează rezidenţi la ATI Colentina
Şi asta “pentru că nici unul dintre medicii de la Colentina nu este cadru universitar. Un medic care are o vechime în specialitate de 15-20-25 de ani, cum am eu, chiar am avea ce să îi învăţăm, iar într-o pandemie eu cred că tinerii ar fi trebuit să fie primii care să vrea să vadă. Ei sunt şi mai rezistenţi şi în afară de asta este o provocare profesională deosebită. Noi ne-am fi aşteptat să vină din proprie iniţiativă, cum s-a întâmplat la chirurgie”.
Dr. Laura Zarafin a spus că înainte de pandemie, după orele de program, colegi de-ai săi mergeau să facă gărzi în spitalele cu deficit de anestezişti, pentru că un spital fără anestezişti nu poate să funcţioneze.
“Dintre cele mai deficitare sunt la Tulcea, Feteşti, Giurgiu, Târgovişte, Călăraşi. Sunt spitale care au secţiile ATI cu ventilatoare, cu injectomate, deci cu dotări corespunzătoare, dar nu au medici”, a adăugat acelaşi medic.