EXCLUSIV Medicul Wiener, despre primul judeţ “liber de COVID” : Reizbucnirea cazurilor este posibilă oricând

Dr. Adrian Wiener

Autorităţile din Arad au anunţat că judeţul este „liber de COVID-19”, după ce au fost externaţi şi ultimii bolnavi, iar de aproape două săptămâni nu au fost înregistrate cazuri noi.

Adrian Wiener, medic coordonator al fostului spital dedicat COVID-19 din Grădiște Arad, redevenit spital non-COVID, a declarat pentru Sănătatea TV şi RoHealtReview că reizbucnirea cazurilor este posibilă oricând, iar pe termen lung, nu crede că judeţul va putea fi menţinut fără cazuri de COVID.

Adrian Wiener a precizat că acest lucru nu depinde doar de locuitori sau de ce cei care respectă măsurile de siguranţă, adăugând că Aradul este un judeţ de tranzit.

Totuşi, medicul a pecizat că respectarea măsurilor de distanţare fizică, purtatul măştilor şi testarea extinsă, care a dus la identificarea precoce a focarelor şi nu le-a permis să se extindă foarte mult, dar şi “întâmplarea” face ca să nu fi reizbucnit focarele.

“Chiar şi la Arad, reizbucnirea este posibilă. Sigur că o parte a populaţiei este responsabilă şi înţelege că depindem unii de alţii şi nu putem decât în măsura în care fiecare dintre noi respectăm regulile să oprim lanţul de infecţie, dar am impresia că măsurile de relaxare s-au luat puţin cam repede. Au fost îmbrăţişate cu foarte multă largheţe de foarte mulţi dintre noi şi sunt mai sceptic în această privinţă”, a afirmat Adrian Wiener, amintind şi de faptul că există şi libera circulaţie.

“Chiar acum am fost sunat că vine un nou pacient pozitiv, care are filiaţie cu focarele din Germania, iar lucrul acesta se va întâmpla frecvent. Nu depinde strict doar de locuitorii Aradului sau de ce cei care respectă măsurile. Sunt şi aici unii care nu le respectă, este un judeţ de tranzit. Nu cred că vom putea menţine judeţul pe termen lung fără cazuri de COVID”, a adăugat medicul Adrian Wiener.

Spitalul din Grădişte a redevenit spital de pneumologie , tratamentul pacienţilor cu COVID fiind mutat la fostul Spital Municipal, unde există un singur pacient, care se pregăteşte de externare, a mai spus Wiener.

De la începutul pandemiei, în judeţul Arad au fost confirmate 706 cazuri de COVID-19, iar 79 bolnavi au decedat. Cel mai tânăr pacient confirmat a avut cinci săptămâni, iar cel mai vârstnic, 97 de ani.

În judeţ au fost efectuate peste 16.000 de teste pentru noul coronavirus, iar 1074 de cadre medicale au fost implicate în combaterea bolii.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.