Noi șanse la viață pentru pacienții în suferință după o prelevare multiplă de organe la Spitalul Județean Galați. Familia unei femei care a intrat în moarte cerebrală în urma unui accident vascular cerebral și-a dat acordul pentru recoltarea organelor, lucru care va salva viețile unor pacienți aflați pe listele de așteptare. Astfel, echipa medicală de la Institutul Clinic Fundeni a prelevat în cursul nopții ficatul și rinichii.
„Ficatul va fi transplantat unei femei de 61 de ani din București care are o ciroză după o hepatită virală cu virus B și Delta, aflată de mai multă vreme pe lista de așteptare, cu repetate episoade de encefalopatie, deci într-o stare destul de gravă, și care, după această operație, sperăm să redevină un om sănătos. Este important ca oamenii să fie de acord cu donarea organelor pentru că, în felul acesta, salvăm niște oameni pe care îi pierdem în lipsa transplantului. Mai mult de atât, unii dintre ei continuă suferința, rămân dependenți de spitalizări repetate, cu complicații care îi transformă în niște invalizi, îi scot din circuitul profesional, și pe ei și pe familiile lor. Dacă avem cu ce face transplantul, dacă avem donatori, acești oameni pot fi salvați și redați familiilor și societății”, a declarat prof. dr. Irinel Popescu, șeful Clinicii de Chirurgie și Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni, pentru Ro Health Review.
Corneea prelevată a ajuns la Spitalul Militar. De asemenea, o echipă de la Spitalul Colentina a prelevat grefe osoase de la pacienta în vârstă de 54 de ani.
„Am fost informați în jurul orelor 21.00, atunci a sunat coordonarea națională. Cei de la recoltare organe au plecat în jurul orei 3 spre Galați. Am anunțat repede echipa, să fie gata de plecare de la Colentina la 05.30. La ora 04.30 am venit la spital, am verificat din nou toate trusele și am căzut de acord cu coordonatorul echipei, dr. Gabără, că vom recolta condil femural, treimea inferioară de femur. Echipa este formată din Claudiu Gabără – șef de echipă, Ștefan Păun, Sava Manuel și Răzvan Stoica”, a afirmat dr. Andrei Nica, medic primar ortopedie traumatologie la Spitalul Clinic Colentina, pentru Ro Health Review.