EXCLUSIV – Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Noi nu avem niciun drept să controlăm pacientul cu COVID-19 după externarea la cerere

O parte dintre pacienții cu COVID-19 părăsesc spitalele la cerere, ca efect al deciziei CCR. Care este procedura și ce se întâmplă după, am vrut să aflăm de la prof. univ. dr. Carmen Dorobăț, managerul general al Spitalului de Boli Infecțioase Sfânta Cuvioasa Parascheva din Iași.

Doamna doctor, atunci când un pacient cu COVID-19 cere externarea, care este procedura? Ce se întâmplă efectiv?

Astăzi dimineață am avut o discuție cu directorul medical în acest sens și vom avea o discuție cu persoana respectivă (pacientul care solicită externarea n. r.), dar știm că de regulă astfel de persoane sunt greu de convins în celălalt sens. Și atunci vom lua o declarație că a înțeles ceea ce noi i-am explicat pentru starea lui de sănătate pe de o parte, iar pe de cealaltă parte de ceea ce ar putea însemna  risc de infectare pentru cei din jurul lui, după care îi vom da un bilet de externare cu mențiunea să fie supravegheat de medicul de familie. Pe toți pacienții noștri – luasem deja această hotărâre în Consiliul Medical – îi chemăm la 30 de zile la un control pentru că există încă multe necunoscute în această boală și vom vedea ce înseamnă răsunetul pe termen mai lung.

După ce acești pacienți pleacă la cerere, este responsabilitatea lor să stea în izolare și să se testeze pentru a ști când pot reintra în colectivitate?

Nu, nu a reieșit că ei au vreo obligație în acest sens. Noi, ca medici, avem obligația să facem educația sanitară conform situației respective, să îl rugăm să meargă să se prezinte la medicul de familie, după care noi, ca pe toți pacienții, îi vom chema la 30 de zile la control. Nu avem noi niciun drept să controlăm pacientul ce face în această perioadă.

Spitalele care externează acești pacienți au doar obligația de a informa DSP-ul despre aceste externări?

Exact, bineînțeles informăm DSP-ul cu privire la toate externările.

În ultimele trei zile, de la publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial, mai mulți pacienți cu COVID-19 din toată țara au solicitat externarea. În București au plecat acasă pacienți de la Spitalele Colentina, Victor Babeș și Institutul Marius Nasta.

În acest timp, România se confruntă cu cifre alarmante în ceea ce privește bilanțurile zilnice de îmbolnăviri și decese. Potrivit informării GCS, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 391 de cazuri noi și 19 decese, în timp ce la terapie intensivă se află internați 215 pacienți.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.