EXCLUSIV Reinfecția cu noul coronavirus: Dr. Valeriu Gheorghiță explică cum este posibilă

Dr. Valeriu Gheorghiță, medic primar boli infecțioase la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, a declarat că există, cel puțin în teorie, posibilitate reinfecției cu noul coronavirus la categoria de persoane care nu dezvoltă răspuns imun protector după infecție și după declararea vindecării.

“Cazurile sunt foarte rare și din ceea ce știm până acum este puțin probabil să faci de două ori aceeași infecție cu aceeași tulpină virală, în același sezon”, a declarat dr. Valeriu Gheorghiță, pentru Sănătatea TV şi RoHealthReview.

Medicul a spus că în momentul de față nu sunt clarificate lucrurile, fiind mai degrabă vorba despre pacienți care au avut eliminare prelungită și intermitentă a virusului, la nivelul tractului respirator.

“Desigur că există o anumită categorie de pacienți imunodeprimați sau persoane care nu dezvoltă răspuns imun celular sau umoral care să asigure protecție față de reinfecție, însă procentual, numărul acestor persoane este foarte rar”, a precizat dr. Valeriu Gheorghiță.

El a spus că întărirea ideii generale de respectare a măsurilor de protecție este binevenită chiar și la pacienți care au trecut printr-o infecție anterioară și sunt declarați vindecați, tocmai pentru că nu se cunosc în momentul de față toate datele despre cum se manifestă răspunsul imun după boală, cât de mult se protejează , care este titrul anticorpilor,care este durata pentru care sunt protejați.

“Mesajul trebuie să rămână același. Să respectăm măsurile de prevenție cunoscute, chiar și de către pacienții care au făcut o dată această afecțiune”, a transmis medicul.

Șase persoane s-au reinfectat recent cu coronavirus la Sibiu și au fost internate la Spitalul Clinic Județean de Urgență. Una dintre ele este o femeie de 49 de ani, care a făcut reinfecția cu o formă severă de insuficiență respiratorie acută și este internată la terapie intensivă.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.