Legea privind protecţia drepturilor persoanelor diagnosticate sau suspectate a fi diagnosticate cu boli sau afecţiuni alergice a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis.
Șef Lucrări Doctor Camelia Berghea, medic primar Alergologie și Imunologie clinică, a declarat pentru Sănătatea TV și RoHealthReview că numărul persoanelor diagnosticate cu afecțiuni alergice este în continuă creștere în ultimii ani, iar un act normativ care să legifereze drepturile acestor pacienți este binevenit.
„Ținând cont că numărul persoanelor cu suferințe alergice a crescut, în ultimii ani, în întreaga lume, orice măsură, care să ajute la îmbunătățirea vieții acestor pacienți, atât în ceea ce privește diagnosticul, cât și particularitățile legate de viața lor de acasă, în afara sau în cadrul unităților medicale, este binevenită”, a declarat Șef Lucr. dr. Camelia Berghea.
Analizele pentru diagnosticarea alergiilor vor fi decontate
Depistarea la timp a unei alergii este esențială. La fel de important este și sprijinul financiar pentru teste. Noua lege prevede decontarea analizelor necesare diagnosticării persoanelor cu afecțiuni alegice.
„ Nu sunt întotdeauna ieftine investigațiile, depinde de ce metode de investigare sunt necesare. Cu siguranță, măsura decontării analizelor pentru pacienții cu afecțiuni alergice este în sprijinul acestora. Nu știu, însă, în ce măsură și în ce ritm este posibil să fie decontate investigațiile alergologice, sunt aspecte pe care doar Casa De Asigurări de Sănătate le poate decide”, a explicat medicul.
Actul normativ legiferează înfiinţarea Registrului naţional pentru evidenţa persoanelor cu boli şi afecţiuni alergice, iar medicii alergologi vor avea responsabilitatea de a introduce persoanele diagnosticate în acest registru.
„Un registru pentru evidența persoanelor cu afecțiuni alergice ne-ar ajuta, în primul rând, să aflăm cât de importantă este componenta de patologie alergică, pentru că, la acest moment, nu avem date exacte ale amplitudinii acestor patologii alergice la nivel național. Nu știu, însă, cum poate fi făcut exact un registru, nu cred că poate fi făcut un registru al bolilor alergice, eventual nuanțat pe boli alergice, pe subcomponente. Așteptăm reglementări de la forurile implicate”, afirmă Șef Lucr. dr. Camelia Berghea.
Șef Lucr. dr. Camelia Berghea: Sunt tot mai mulți copii diagnosticați cu alergii alimentare
Conform legii promulgate, unităţile de învăţământ preuniversitar au obligaţia ca, pentru copiii diagnosticaţi cu boli şi afecţiuni alergice şi pentru cei care sunt suspectaţi a fi diagnosticaţi cu boli şi afecţiuni alergice, dovedite prin adeverinţă medicală emisă de medicul alergolog, să asigure, după caz, toate mesele, conform programului la care este înscris copilul sau posibilitatea pentru familie, părinţi, tutore ori reprezentant legal de a aduce în respectivele unităţi alimentele necesare hrănirii copiilor, în recipiente separate, servite individual, mai arată proiectul.
„Sunt din ce in ce mai mulți copii diagnosticați cu alergii alimentare. Este foarte dificil să găsești o instituție în care să meargă, în condiții de siguranță, copilul tău alergic. În condițiile în care sunt tot mai mulți copii cu alergii alimentare, va trebui să existe o modalitate de a le asigura și lor desfășurarea activităților de colectivitate în condiții de siguranță.
Legea promulgată de președintele Klaus Iohannis are ca obiect de reglementare instituirea cadrului normativ pentru protecţia, siguranţa vieţii şi respectarea, în condiţii de egalitate şi nediscriminare, a drepturilor persoanelor cu boli şi afecţiuni alergice, precum şi ale persoanelor care prezintă suspiciunea de a fi diagnosticate cu astfel de boli şi afecţiuni. Este vorba de: astmul bronşic, rinita alergică, alergie alimentară, rinoconjunctivita alergică, dermatită alergică, anafilaxie.
Legea nu se aplică, însă, și persoanelor diagnosticate sau care sunt suspectate a fi diagnosticate cu intoleranţe alimentare sau boală celiacă.