Prim-vicepreședintele Marian Rotaru, sindicatul operativ și TESA Ambulanță București, a declarat pentru Sănătatea TV și RoHealthReview, că se lucrează în volum de muncă enorm, iar personalul este epuizat.
“ Se lucrează în volum de muncă enorm de mare. Personalul e epuizat, lucrăm în condițiile în care afară sunt aproape de 40 de grade și oamenii lucrează în combinezoane. Trebuie decontaminată fiecare ambulanță, după fiecare intervenție”, a declarat Rotaru Marian, în contextul Zilei Naționale a Ambulanței din România.
Acesta a spus că riscurile sunt iminente, la orice personal, indiferent că este ambulanțier, personal medical sau asistent.
“Dorința mea este să fim uniți, să încercăm să rezistăm acestei perioade în măsura în care putem, pentru că fiecare are și familie, și probleme. Frica și riscul există, dar încercăm să ne facem datoria în măsura în care mai putem”, a transmis reprezentantul sindical.
Ziua Naţională a Ambulanţei din România este marcată, în fiecare an, la 28 iulie, începând din 2015.
Data de 28 iulie este data la care, în anul 1906, a apărut prima ”Salvare” din Bucureşti, la iniţiativa profesorului Nicolae Minovici. A functionat în București, dupa modelul celei de la Viena și a fost cel de-al treilea serviciu de acest fel din Europa.
Proiectul de lege privind instituirea acestei zile, votat de Senat la 18 iunie 2014, a fost adoptat de Camera Deputaţilor, for decizional, la 11 februarie 2015, cu 276 de voturi ”pentru”, 3 ”împotrivă” şi 4 abţineri, iar la 6 martie 2015, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea legii privind instituirea acestei zile.
Legea nr. 22/2015 privind instituirea zilei de 28 iulie – Ziua Naţională a Ambulanţei din România, publicată în Monitorul Oficial la 10 martie 2015, acordă posibilitatea autorităţilor publice centrale şi locale, ONG-urilor, muzeelor şi reprezentanţelor României în străinătate să organizeze evenimente dedicate rolului şi meritelor serviciului român de ambulanţă în salvarea de vieţi omeneşti, aceste acţiuni urmând a fi coordonate de către Ministerul Sănătăţii.
În 1992, s-a înfiinţat, în cadrul Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti, prima şcoală de Ambulanţieri şi Operatori Registratori de Urgenţă din România, iar în 1995, au apărut Serviciile Judeţene de Ambulanţă şi Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti, aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii Publice, prin Direcţiile Judeţene de Sănătate Publică. Accesarea serviciilor de urgenţă se realiza prin apelarea numărului gratuit 961.
În anul 2001, a început dotarea cu ambulanţe moderne, printr-un program finanţat de Banca Mondială, iar în 2003-2005, a fost introdus în România sistemul de apel unic de urgenţă 112, care a făcut posibilă interconectarea tuturor tipurilor de servicii de intervenţie, respectiv ambulanţă, pompieri, poliţie, jandarmi etc. În perioada 2006-2007, s-a făcut trecerea la sistemul integrat de astăzi, iar în 2012, a început înfiinţarea, la nivel naţional, a dispeceratelor integrate ISU-SAJ şi demararea managementului integrat al situaţiilor de urgenţă.