EXCLUSIV Vindecații de COVID-19: Când nu mai sunt un pericol pentru ceilalţi

Dr. Valeriu Gheorghiță, medic primar boli infecțioase la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” , a declarat că la pacienții care trec prin infecția cu COVID-19 și care se debaresează de virus, dovedit prin cele două teste PCR negative, riscul de contagiozitate este categoric aproape zero, fiind absent.

În acelaşi timp, dr. Gheorghiță a explicat pentru Sănătatea TV şi RoHealthReview că pacienţii cu forme severe sau critice pot avea o eliminare prelungită, cu o durată mai mare de timp la nivelul tractului respirator superior, iar perioada de contagiozitate este mai lungă.

În acest caz, “se poate întinde undeva la două săptămâni, cumva lucrurile sunt discutate, însă o dată ce o persoană este declarată vindecată prin cele două teste PCR nu mai reprezintă un risc de transmitere pentru cei din jur”.

De asemenea, Dr. Valeriu Gheorghiță spus că, din datele preliminare, reiese că la pacienții care au forme asimptomatice sau ușoare de îmbolnăvire, nivelul replicării virale, respectiv nivelul modificării virusului și eliminarea inclusiv a acestuia în secrețiile respiratorii, scade dramatic după prima săptămână. Totodată, în primele nouă-zece zile de la debutul infecției, odată cu apariția anticorpilor, moment la care se pare că virusul nu ar mai fi viabil la nivelul tractului respirator superior și implicit, persoana respectivă nu mai este contagioasă, a precizat medicul.

Şi asta “cu atât mai mult cu cât are și determinările de tip PCR negative. De aici a plecat și această recomandare, de a putea externa mai repede persoanele care sunt diagnosticate cu COVID-19, cu formă ușoară asimptomatică, undeva după ziua zece, chiar dacă în cauză ies testele PCR pozitive, înseamnă că este puţin probabil ca ei să mai fie contagioşi la acel moment”, a spus dr. Valeriu Gheorghiță.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.