EXCLUSIV Emanuel Ungureanu, după ce CNAS a încetat contractul cu 15 furnizori de oxigen: Pentru unii pacienți poate însemna moarte sigură

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a întrerupt contractele cu 15 furnizori de oxigen invocând “punerea în aplicare a reglementărilor legale în vigoare”. Instituția a comunicat în teritoriu, către casele de asigurari de sănătate, “să înceteze relațiile contractuale cu furnizorii de dispozitive medicale care nu au transmis prețurile de vânzare cu amănuntul”, a declarat, în exclusivitate pentru Sănătatea TV și RoHealth Review, deputatul Emanuel Ungureanu, membru în Comisia pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților. “Acest lucru poate însemna moarte sigură pentru unii pacienți“, avertizează Ungureanu.

”Acești furnizori de dispozitive medicale asigură pacienților, printre alte dispozitive, și aparatele de oxigen, care au rol vital și în situația în care nu ne-am afla în plin val al pandemiei”, a declarat Emanuel Ungureanu.

”Ignorând total impactul şi măsurile care se impun a fi luate în plin val patru al pandemiei, de către o instituţie a statului cu rol principal în gestionarea sistemului de sănătate, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ia o decizie cu consecinţe dramatice asupra pacienţilor dependenţi de oxigen”, avertizează deputatul.

”Este o problemă majoră la funcționarii de la Casa de Asigurări, care fac hârtii fără să înțeleagă faptul că la capătul hârtiilor este un bolnav. Din varii motive, Casa de Asigurări a încetat unilateral contractul cu unii dintre furnizorii de oxigen, fără ca pacienții să fie notificați. Din clipa în care încetezi un contract din ziua în care faci notificarea, trebuie să te gândești că la capătul celălalt este un pacient care nu a fost notificat de nimeni că între Casa de Asigurări și furnizor este o problemă contractuală. Pacientul ar trebui să aibă timp, pacientul cu BPOC, cel care are COVID sau indiferent ce altă afecțiune care presupune dependență de oxigen, pacientul trebuie să aibă timp rezonabil să își caute un alt furnizor, mai ales că suntem într-o mare criză de oxigen și în spitale și absolut peste tot, din cauza situației pandemice. Este dreptul Casei de Asigurări să înceteze un contract cu orice furnizor care nu respectă un anumit angajament, dar este esențial să notifice și beneficiarul. Dacă beneficiarul află nu de azi pe mâine, ci de azi pe azi, că nu mai beneficiază de un anumit tratament de care depinde viața lui este o adevărată dramă”, a explicat Emanuel Ungureanu.

Pentru unii pacienții, această decizie poate însemna moarte sigură

Emanuel Ungureanu avertizează că această decizie poate însemna moarte sigură pentru unii pacienți.

”Pentru unii pacienți, asta poate însemna moarte sigură. La mijloc se află pacienul, asta nu înțeleg cei care iau astfel de decizii. Ar trebui să se gândească, atunci când fac o hârtie, ce impact are asupra beneficiarilor, care sunt pacienții. Casa de Asigurări și furnizorii se ceartă dintr-un motiv sau altul, uitând să notifice despre acestă dispută pacientul, care trebui să își caute alt furnizor de oxigen. În urmă cu patru zile, pe 13 octombrie, a încetat contractul cu doi furnizori de oxigen, fără ca pacienții care erau în relație contractuală cu Casa de Asigurări, prin acei furnizori, să poată să se orienteze spre alte firme. Problema esențială este lipsa de comunicare între Casa de Asigurări și pacient”, a mai spus Ungureanu.

Efectul încetării acestor contracte este unul catastrofal

Emanuel Ungureanu avertizează că furnizorul de oxigen ”poate să vină la poarta bolnavului să ridice aparatul pentru că nu mai este în relație cu Casa de Asigurări”.

”Efectul încetării acestor contracte este unul catastrofal. Practic, pacienţii care au un concentrator de oxigen la domiciliu, în baza unui contract cu CNAS, pot rămâne fără acest dispozitiv vital, pentru că, peste noapte, Casa de Asigurări a rupt contractul cu firma care furniza aceste echipamente”, atrage atenția Ungureanu.

”Casa de Asigurări trebuie să notifice pacienții și să dea un termen rezonabil, pentru ca acești bolnavi, dependenți de oxigen, să își găsească un alt furnizor. Până la urmă, la mijloc, șantajatul este pacientul, pentru că i se spune, de azi pe azi, banii sau viața. Trebuie monitorizat foarte atent câți pacienți sunt în relație cu acei furnizori cu care s-a încetat contractul”, a mai spus Emanuel Ungureanu.

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.