Un pas crucial a fost făcut miercuri în Statele Unite către vaccinarea sugarilor şi a copiilor mici împotriva COVID-19, odată cu recomandarea favorabilă a experţilor americani, care au decis să autorizeze vaccinurile Moderna şi Pfizer începând de la vârsta de şase luni, informează AFP.
Membrii unui comitet consultativ din cadrul Agenţiei americane pentru alimente şi medicamente (FDA) au trecut în revistă toate datele medicale obţinute în urma studiilor clinice, realizate pe copii cu vârste cuprinse între şase luni şi patru ani pentru vaccinul Pfizer, respectiv între şase luni şi cinci ani pentru vaccinul Moderna.
La fel ca în multe ţări, aceasta era ultima grupă de vârstă care nu avea încă acces la protecţia oferită prin vaccinarea anti-COVID-19.
În timpul celor două proceduri de votare, cei 21 de experţi din acest comitet al FDA au considerat, în unanimitate, că beneficiile aduse de vaccinarea sugarilor şi copiilor cu serurile Moderna şi Pfizer prevalează în faţa riscurilor.
„Ştiu că numeroşi părinţi care ne ascultă sunt foarte uşuraţi astăzi”, a declarat Jay Portnoy, un membru al comitetului.
În baza acestui aviz pozitiv, FDA, ale cărei decizii sunt considerate o veritabilă referinţă în lumea întreagă, poate de acum să emită autorizaţia sa oficială.
Aproximativ 10 milioane de doze de vaccinuri pediatrice anti-COVID-19 vor putea fi trimise imediat în toate zonele ţării, înainte ca alte milioane să fie livrate în săptămânile următoare, a anunţat administraţia americană.
Vaccinările vor putea să înceapă încă de marţea viitoare, după ce Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) va emite la rândul său aprobarea oficială. Experţii CDC se vor reuni vineri şi sâmbătă.
Pfizer în trei doze
Dozajul celor două vaccinuri a fost adaptat: el reprezintă o pătrime în raport cu cel pentru adulţi în cazul vaccinului Moderna (25 micrograme, comparativ cu 100 de micrograme pentru adulţi) şi o zecime în raport cu cel pentru adulţi în cazul vaccinului Pfizer (3 micrograme, comparativ cu 30 de micrograme pentru adulţi).
Principala diferenţă dintre cele două seruri este numărul de injecţii necesare: vaccinul Moderna va fi administrat tot în două doze, la un interval de o lună. O reprezentantă a companiei Moderna a declarat totuşi că sunt prevăzute deja alte studii ce privesc şi administrarea dozei de supra-rapel.
Serul Pfizer prevede încă de la început trei injecţii, întrucât primele două doze nu au generat o reacţie imunitară suficient de puternică din cauza dozajului slab. Primele două injecţii cu vaccinul Pfizer vor fi realizate la un interval de trei săptămâni, iar cea de-a treia va fi administrată la opt săptămâni după a doua doză.
Mai mulţi experţi au subliniat că este important ca părinţii să ştie că bebeluşii şi copiii lor nu vor fi corect protejaţi după doar două doze Pfizer şi ar trebui să aştepte finalizarea schemei cu trei doze – deci mai multe luni – înainte ca protecţia să devină eficientă.
Cele două vaccinuri sunt sigure şi eficiente, potrivit FDA, care a publicat la sfârşitul săptămânii trecute propria analiză despre studiile clinice realizate de Moderna şi Pfizer, pentru a oferi astfel o bază de discuţie experţilor săi.
Potrivit unei estimări preliminare, vaccinul dezvoltat de alianţa Pfizer-BioNTech s-a dovedit eficient în procent de 80% împotriva formelor simptomatice ale bolii. Însă această cifră este bazată pe un număr foarte redus de cazuri pozitive, a nuanţat FDA.
Vaccinul Moderna s-a arătat eficient în procent de 51% la bebeluşii din grupa de vârstă 6 luni – 2 ani şi de 37% pentru copiii din grupa 2-5 ani. Aceste cifre sunt concordante cu eficienţa observată la adulţi în faţa variantei Omicron, potrivit FDA. Or, vaccinul Moderna continuă să asigure o protecţie bună împotriva cazurilor grave de COVID-19.
În ceea ce priveşte efectele secundare, aproximativ un sfert dintre copiii mici care au primit vaccinul Moderna au dezvoltat febră, mai ales după cea de-a doua doză. Febra a dispărut în general după o zi.
În cazul serului Pfizer, rata observată de episoade febrile la copiii care au primit vaccinul a fost comparabilă cu cea înregistrată la copiii care au primit un placebo.
În timp ce unii dintre părinţi aşteaptă cu nerăbdare momentul în care vor putea să îşi vaccineze copiii, alţii s-au declarat sceptici. Potrivit unui sondaj din luna mai, doar o cincime dintre părinţii care au copii cu vârste sub cinci ani (18%) doresc să îi vaccineze pe aceştia cât mai curând posibil.
Deşi copiii sunt mai puţin vulnerabili în faţa COVID-19 şi riscurile medicale sunt pentru ei mai mici, 480 de copii cu vârste mai mici de patru ani au murit în Statele Unite din cauza acestei boli.
În plus, ratele de spitalizare au crescut puternic pentru această grupă de vârstă în timpul valului epidemiologic cauzat de varianta Omicron. În total, circa 45.000 de copiii mai mici de cinci ani au fost spitalizaţi în Statele Unite de la începutul pandemiei, din care un sfert au trebuit să fie internaţi la terapie intensivă.
La fel ca adulţii, copii infectaţi cu noul coronavirus pot să dezvolte simptome pe termen lung (COVID de lungă durată). În situaţii rare, ei pot să dezvolte şi cazuri grave de sindrom inflamator multisistemic pediatric.