sursa foto: Răzvan Prisada/Facebook
Farm. Dr. Răzvan Mihai Prisada, vicepreședintele Colegiului Farmaciștilor din România, a fost numit președinte al Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), în urma câștigării concursului organizat de Ministerul Sănătății pentru această ocuparea acestei funcții.
Răzvan Mihai Prisada este absolvent al Facultății de Farmacie a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, promoția 2004. În 2015 a obținut titlul de Doctor în științe medicale – domeniul Farmacie, iar din martie 2016 este vicepreședinte al Colegiului Farmaciștilor din România.
Potrivit legii de reorganizare a agenției, intrată în vigoare în iulie 2019, ANMDMR este condusă de un președinte și de doi vicepreședinți.
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale este instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii. ANMDMR este autoritatea naţională competentă în domeniul medicamentului de uz uman, dispozitivelor medicale şi evaluării tehnologiilor medicale.