Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) a trimis Ministerului Sănătății o solicitare privind majorarea tarifului pentru serviciile de vaccinare din cadrul Programului Național de Imunizare (bebeluși, preșcolari și elevi, femei gravide, persoane cu boli cronice și persoane vârstnice).
„Având în vedere neactualizarea în ultimii patru ani a tarifului pentru serviciul de vaccinare asigurat de cabinetele de medicina familiei, în cadrul programului național de sănătate publică al Ministerului Sănătății, vă solicităm actualizarea acestui tarif în perioada imediat următoare”, se arată în scrisoarea transmisă de FNPMF.
Potrivit sursei citate, valoarea propusă pentru decontare este de 100 lei/serviciu vaccinare, care include consultația în vederea vaccinării și administrarea vaccinului, indiferent de numărul de inoculări realizate în cadrul unei consultații, conform calendarului național de vaccinare.
„În situația în care părintele/tutorele legal al pacientului refuză respectarea calendarului național, solicitând inocularea în consultații diferite, în luni diferite (de exemplu serviciul de vaccinare pentru vârsta de 2 luni, când trebuie administrate două vaccinuri conform calendarului național, solicitat de părinte a fi realizat fracționat la 2 și 3 luni cu câte un vaccin/consultație), acest refuz trebuie înregistrat în scris la nivelul cabinetului și anexat fișei medicale a pacientului, supusă controlului instituțiilor abilitate”, arartă sursa citată .
Potrivit FNPMF, în prezent tariful decontat prin programul național de sănătate publică, reglementat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 377/2017, este de 27 lei pentru serviciul de vaccinare, cu un tarif suplimentar de 13 lei dacă există o a doua inoculare în cadrul aceleiași consultații aferente vaccinării (situație întâlnită pentru vaccinările aferente vârstei de 2, 4 și 11 luni).


