Federația ”Solidaritatea Sanitară” a purtat în această dimineață discuții cu oficiali ai MS, la sediul ministerului, pe tema problemei scăderilor salariale. În urma acestei întâlniri, liderii sindicali au anunțat că „firescul drum al negocierilor pe tema noii modalități de raportare a sporurilor propusă de guvern a fost deschis astăzi”.
„Ministerul Sănătății a recunoscut apariția pierderilor salariale în rândul salariaților în urma deciziei guvernului de a include sistemul sanitar între domeniile bugetare cărora li se va aplica sistemul raportării la salariul minim a sporurilor pentru condiții periculoase sau vătămătoare, respectiv condiții grele de muncă.
Poziția clar exprimată de reprezentanții ”Solidaritatea Sanitară”: nici un salariat din sistemul de sănătate nu trebuie să piardă din venitul salariat net, menținerea actualului sistem de raportare a sporurilor la salariul de bază trebuind păstrată, luând în considerare caracteristicile distincte ale sistemului sanitar”, se precizează într-o postare pe Facebook a Federației.
Anterior, reprezentanții sindicatului au constatat că nimeni nu a prezentat până acum o analiză a impactului pe care măsurile propuse de Guvern îl vor avea asupra salariaților din sănătate, aceasta lipsind din fundamentarea actului normativ.
„Această situație sugerează că măsurile luate nu țin cont de oamenii ce vor fi afectați de ele. Solicităm Ministerului Sănătății, respectiv Guvernului, să prezinte public categoriile și numărul exact de salariați care vor suferi o scădere a veniturilor salariale!”, au scris reprezentanții sindicatului într-un comunicat de presă.
În plus, Solidaritatea Sanitară a acuzat faptul că „atât Puterea cât și Opoziția au ca intenție scăderea veniturilor medicilor și asistentelor medicale”. „Îi solicităm pe această cale Primului Ministru să constate în mod onest că măsura este greșită, Sănătatea fiind inclusă în mod eronat în acest proiect de lege, și să procedeze de urgență la corectarea situației. (…) Salarizarea resursei umane din sănătate nu trebuie făcută lăutărește, ci profesionist, dialogul social putând asigura o abordare temeinică a problemelor”, au încheiat liderii sindicali.