Premierul Florin Cîţu a declarat că a identificat câteva soluții pentru a rezolva criza de oxigen din spitale, afirmând că pentru a preîntâmpina probleme legate de asigurarea necesarului a cerut să fie pus la punct un mecanism care să asigure spitalelor două sau chiar trei surse de oxigen, având în vedere că multe unități sanitare dispun în prezent de o singură sursă.
„Am identificat câteva soluții pentru a rezolva criza de oxigen din spitale. În urma discuțiilor cu producătorii de oxigen și cu reprezentanții DSU (Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă), am stabilit că cea mai bună măsură este posibilitatea de a se folosi oxigenul industrial la pacienții COVID și, pentru că stocarea și distribuția reprezintă, în prezent, marea problemă, am identificat o soluție și aici. Detaliile le vor da specialiștii, după stabilirea concretă a tuturor elementelor tehnice. Pentru a preîntâmpina, în viitor, probleme legate de asigurarea necesarului de oxigen în sistemul medical, am cerut să fie pus la punct un mecanism care să asigure spitalelor două sau chiar trei surse de oxigen, așa cum este firesc să ai soluții de rezervă, având în vedere că multe unități sanitare dispun în prezent de o singură sursă”, a transmis Florin Cîţu.
Florin Cîţu a avut joi o întâlnire de lucru cu reprezentanții producătorilor de oxigen medical.


