Florin Cîţu: De la 1 iulie vom avea certificat verde de vaccinare

Premierul Florin Cîţu a amintit, vineri, la Zalău, că “certificatul verde” care va fi emis la nivel european pentru a facilita călătoriile va fi valabil şi în România de la 1 iulie.

“De la 1 iulie vom avea certificat verde”, a spus Florin Cîţu, în cadrul unei conferinţe de presă.

În acelaşi context, premierul a atras atenţia asupra faptului că pandemia nu a trecut, iar campania de vaccinare va continua, cu accente pe mediul rural, pentru a aduce vaccinul cât mai aproape de oameni.

“Trebuie să facem mai mult, pentru că pandemia nu a trecut. (…) Avem rezultate foarte bune, dar nu trebuie să ne culcăm pe o ureche. Această campanie de vaccinare continuă până de asigurăm că nu vom avea niciun caz şi în acel moment putem spune că am depăşit pandemia”, a afirmat Florin Cîţu.

Prezent vineri în Sălaj, Florin Cîţu a făcut o vizită şi la “maratonul vaccinării” care se desfăşoară la acest final de săptămână în parcarea unui mall din Zalău.

“Îmi pare bine să văd oameni care se vaccinează (…), pentru că viaţa noastră o să fie mai uşoară de acum încolo şi pentru concedii, suntem mai liniştiţi, nu o să mai avem probleme, o să fie totul mai simplu şi o să ne întoarcem la normalitate. Am venit doar să văd acest loc, pentru că e un loc important. În acelaşi timp, judeţul este pe locul 10, cu aproape 30% rată de vaccinare, deci trebuie să facem mai mult. S-a făcut acest lucru, dar şi domnul prefect şi domnul preşedinte al CJ trebuie să facem mai mult, pentru că trebuie să ducem vaccinul cât mai aproape de cetăţeni şi aveţi resurse şi dacă aveţi nevoie de resurse, puteţi să apelaţi şi la Guvern să vă ajutăm. Eu vă mulţumesc şi felicitări din nou pentru tot ce aţi făcut aici”, a afirmat premierul.

Parlamentul European a aprobat miercuri definitiv certificatul digital al UE privind COVID-19, pentru a facilita călătoriile în interiorul Uniunii şi pentru a contribui la redresarea economică.

Certificatul va fi emis gratuit de autorităţile naţionale şi va fi disponibil în format digital sau pe suport de hârtie şi va include şi un cod QR. Documentul va dovedi că deţinătorul a fost vaccinat, s-a vindecat în urma infectării sau a obţinut recent un rezultat negativ la testul COVID-19.

Sistemul se va aplica de la 1 iulie pentru o perioadă de 12 luni. Deţinerea certificatului nu va fi o condiţie prealabilă pentru a putea beneficia de libertatea de circulaţie. În acelaşi timp, certificatul nu va fi considerat un document de călătorie.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.