Fumatul ucide lent dar sigur: Teste gratuite pentru românii care au tranzitat aeroportul sibian

Peste o sută de pasageri de la Aeroportul Internaţional din Sibiu şi-au testat vineri, gratuit, capacitatea de funcţionare a plămânilor, în cadrul unei campanii antifumat, desfăşurate de medicii pneumologi sibieni.

„Acţiunea a avut loc în Aeroportul Internaţional Sibiu, între orele 10.30 – 13.00, sibienii beneficiind de spirometrii gratuite efectuate de medicii şi asistenţii Spitalului de Pneumoftiziologie. Persoanele care au fost descoperite cu probleme ale plămânilor au fost îndrumate către investigaţii suplimentare”, transmite Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu.

Activitatea cadrelor medicale s-a desfășurat în cadrul campaniei „Luna mai, luna de conștientizare a efectelor fumatului asupra sănătății plămânilor.

Spirometria, cea mai utilă investigaţie pentru diagnosticarea BPOC şi aprecierea severităţii afectării pulmonare

„Spirometria este un test neinvaziv, un test de măsurare a funcției pulmonare, a funcției respiratorii. Este o investigație ușoară, disponibilă pentru orice persoană, având rolul de a investiga capacitatea pulmonară și de a ne putea dezvălui ulterior dacă suferim de o anumită boală”, menționează dr. Sebastian Buga, medic pneumolog Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Fumatul cauzează apariţia bronhopneumopatiei cronice obstructive (BPOC) – o boală inflamatorie cronică, ce duce la limitarea progresivă a fluxului de aer în căile respiratorii; riscul de a dezvolta această afecțiune este determinată atât de cantitatea de tutun fumată zilnic, cât şi de numărul de ani de fumat.

În evoluţia BPOC pot apărea complicaţii precum insuficienţă respiratorie (care în stadiile terminale devine oxigenodependenţă), cord pulmonar cronic sau cancer pulmonar, mai ales dacă se menţine statutul de fumător iar renunţarea cât mai rapidă la fumat poate încetini evoluţia bolii.

Fumătorii, sfătuiți să nu ignore riscurile și să efectueze din timp controale

„Este important ca cei care sunt fumători, chiar dacă sunt asimptomatici, să vină la controale periodice, pentru că aşa prevenim o deteriorare accentuată a capacităţii pulmonare. În plus, bolile obstructive cronice respiratorii evoluează treptat şi atunci este indicat ca funcţia pulmonară să fie monitorizată regulat”, adaugă specialistul.

De la caz la caz, medicul mai poate recomanda şi efectuarea unei radiografii toracice, analize de laborator şi, în cazuri selectate, de CT toracică (dacă există suspiciune de asociere a unui cancer pulmonar).

Spirometrii gratuite în Sibiu

Cadrele medicale sibiene vor mai efectua spirometrii gratuite şi în zilele de 12 şi 19 mai, la centrele comerciale din municipiul Sibiu şi comuna învecinată, Şelimbăr.

Ulterior, persoanele care doresc să renunţe la fumat, pot primi şi medicaţie gratuită, în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu – Dispensar (în limita medicamentelor achiziţionate din donaţii şi sponsorizări)”, au anunţat reprezentanţii spitalului.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.