GCS: Alte 127 de cazuri de infectare cu noul coronavirus în România

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că până vineri, pe teritoriul României, au fost confirmate 17.712 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. De la ultima informare transmisă, au fost înregistrate alte 127 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 200 de pacienți.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 10.777 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 1.159 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt și Ilfov, au decedat.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 8.968 de persoane. Alte 48.643 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 352.647 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 440 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.261 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 3.067 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.699 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 576 în Germania, 87 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 106 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 35 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 22 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.